Institutul Cantacuzino lansează luni pe piață imunomodulatorul Orostim-HV, un produs cu proprietăți antioxidante și de stimulare a imunității. Produsul va putea fi cumpărat începând cu data de 2 decembrie, de la punctul de vânzare al Institutului.
Orostim-HV, produs antioxidant și de stimulare a imunității
Orostim-HV este un supliment alimentar care conține o combinație dintr-un lizat atomizat format din 15 tulpini bacteriene și o pulbere de extract de orz verde.
Acesta are proprietăți antioxidante și de stimulare a imunității, determinând creșterea rezistenței organismului la infecții.
„Produsul se administrează în perioadele cu risc de apariție a infecțiilor respiratorii persoanelor care lucrează în colectivități cu susceptibilitate crescută de îmbolnăvire, copiilor cu infecții respiratorii repetate și persoanelor de vârsta a treia în stări cu imunitate scăzută. În următoarea perioadă se va continua dezvoltarea produsului, urmând ca anul viitor Institutul Cantacuzino să realizeze transferul tehnologic într-o altă arie de fabricație pentru producția în serie a produsului.”, a transmis MApN.