Demiterea guvernului Orban pare să fie bomboana de pe coliva PSD, strategia liberalo – prezidențială de a se ajunge la anticipate având ca efect ruperea partidului și revolta unei părți consistente din organizațiile din teritoriu.
După ce Klaus Iohannis a dat de înțeles că moțiunea a fost de fapt un instrument acceptat și urmărit întru atingerea dezideratului anticipatelor, variantă altfel respinsă de fostul partid de guvernământ, senatorii și deputații din PSD care își vor încheia mandatul prematur, în vară, nemaiavând șanse în lipsa lui Dragnea să prindă locuri eligibile pe liste, i-au sărit în freză lui Marcel Ciolacu, cerându-i nici mai mult nici mai puțin decât să rezolve cât mai rapid problema.
Ciolacu este amenințat cu demisia în bloc a zeci de organizații județene și cu disoluția partidului în cazul în care nu va obține îndepărtarea spectrului anticipatelor, la doar câteva ore după moțiune neîndemânaticul șef al PSD întrând în ședință cu Ponta, Hunor și Tăriceanu pentru a gândi și negocia o variantă care să le salveze practic partidele.
Cum jocul tandemului Iohannis – Orban este îndreptat tocmi către atingerea anticipatelor, este de așteptat ca următoarele două structuri guvernamentale pe care președintele, împreună cu noile sale nominalizări de premieri, le vor propune, să nu se deosebească decât la nivel de minimă nuanță de cabinetul care tocmai a fost demis prin moțiune. În atare situație, dacă Ciolacu și aliații săi ar dori să evite etichetarea lor ca demagogi de mare clasă, firește că votul majorității parlamentare ar fi unul de respingere, caz în care lucrurile ar merge, rapid și sigur, așa cum au planificat actorii de dreapta ai scenei politice, către anticipate.
Două sunt, numai, variantele prin care PSD ar putea evita planul liberalo – prezidențial.
Prima variantă ar fi ca proxima structură guvernamentală să fie aprobată cu orice preț în Parlament, culmea, chiar de către cei care au demis-o pe precedenta, chiar și în ipoteza în care Iohannis ar propune un cabinet Orban 2 cu structură identică cu cea a primului. În această ipoteză, PSD-ul și aliații s-ar face cu siguranță de râs, motivele pentru care aprobă în repriza a doua a unei confruntări politice un guvern identic cu cel demis în prima parte nemaiputând fi explicate dincolo de demagogie.
O a doua variantă ar fi ca, prin instrumente proprii, majoritatea parlamentară nou creată să tergiverseze în fel și chip procedurile necesare reunirilor pentru dezbaterea și pentru votarea noilor propuneri de premieri și guverne, astfel încât termenul necesar organizării simultane a alegerilor locale cu cele parlamentare să fie depășit.
Una peste alta, confruntarea de azi dintre liberali și președinte, pe de o parte, și social – democrați, pe de alta, a părut aidoma unui meci de șah în care marele maestru, Președintele, oferă challangerului, PSD, la început, pe post de capcană, un sacrificiu facil – alegereilor locale in două tururi – tocmai pentru a-l atrage apoi în cursa propriei incompetențe și inabilități politice și a-l trimite către combustie internă și desființare.
