Doar că realitatea are prostul obicei să pută mai complicat decât dansul din mâini, coapse și buze de pe rețelele de socializare
Pentru că, în vreme ce bula activistă a Dianei Buzoianu difuza în buclă imagini convenabile cu bașe pline ochi, deșeuri și indignări ministeriale bine luminate pentru Facebook și TikTok, prin conductele municipale continuau să curgă aceleași reziduuri industriale, grație unor complicități vechi de ani de zile, care le-au îngropat sub tone de hârtii ștampilate, și unor controale care au văzut tot fără să observe nimic. Iar în tot acest timp, la Stația de Epurare a SC Urban SA au rămas nu doar mirosurile și bazinele compromise, ci și niște măsuri de conformare aproape imposibil de respectat într-un oraș în care marii generatori de poluare își continuă activitatea liniștiți, spălați simbolic de dușul moral improvizat de minister.
Fiindcă marile dezastre ecologice nu apar niciodată dintr-un singur robinet deschis și nici după câteva ”accidente punctuale” convenabil mediatizate. Ele se construiesc lent, birocratic și colectiv, din semnături puse fără întrebări, autorizații prelungite mecanic, campanii plătite prin ”presă”, controale decorative și o solidaritate administrativă a tăcerii care, ani la rând, a permis ca sănătatea unui oraș întreg să fie tratată ca daună colaterală în economia profitului.
Așadar, în timp ce opiniei publice i s-a livrat, în ultimele luni, imaginea comodă a unui singur mare vinovat pentru dezastrul olfactiv și scandalul ecologic din Slobozia – Clean Cyclo, documentele interne intrate în analiza redacției arată o realitate mult mai complicată, mai veche și infinit mai incomodă pentru administrație, pentru operatorii de mediu și pentru instituțiile care au supravegheat ani întregi funcționarea sistemului de epurare al municipiului.
Rapoartele de încercare, buletinele de analiză, notificările oficiale și schimburile de adrese între SC Urban SA și Avicola Slobozia arată că Stația de Epurare Slobozia primea de mult timp ape uzate industriale cu încărcări uriașe de amoniu și materie organică de la operatorul avicol, în condițiile în care toate aceste lucruri erau cunoscute, monitorizate și raportate instituțional.
Mai mult decât atât, documentele arată că în primăvara lui 2026 relația dintre operatorul stației de epurare și unul dintre cei mai mari generatori industriali de ape uzate din județ a intrat într-o zonă de conflict deschis, miza părând a fi păstrarea activității Avicola în niște parametri protectivi social din punct de vedere al raportării la normele de mediu.
23 aprilie 2026. Hoinaru schimbă paradigma
Odată cu demiterea (sau demisia) lui Adrian Stoicescu, managerul adus de prietenul, colegul și cumătrul său, primarul Alexandru Potor, la conducerea Urban, directorul interimar Marian Hoinaru realizează că problema poluării la Slobozia nu este rezolvată prin simpla deconectare de la activitatea Clean Cyclo. Determinat și de obligația respectării propriului plan de conformare, trasat de autoritățile de mediu sub sancțiunea potențială a suspendării autorizației, Hoinaru (foto jos) schimbă tonul instituțional al relaționării cu marii deversori de ape uzate.
Pe 23 aprilie 2026, printr-o notificare oficială transmisă către Avicola Slobozia, noua conducere a Urban anunță regulile privind recepționarea apelor uzate în Stația de Epurare Slobozia, documentul invocând funcționarea în condiții optime a procesului tehnologic desfășurat în stația de epurare, reglementările legale în vigoare și lucrările de optimizare a fluxului tehnologic.
Din acel moment, recepția apelor uzate devine condiționată strict de respectarea normativelor în domeniu, Urban stabilind, pentru Avicola Slobozia, obligația comenzilor prealabile de deversare, transmiterea cantităților cu minimum 24 de ore înainte, aprobarea expresă din partea societății, program fix de recepție și, cel mai important, recepția ”doar dacă rezultatele analizelor se încadrează în limitele prevăzute de normativul NTPA 002”.
Mai mult, documentul avertizează explicit asupra faptului că, ”în cazul depășirii limitelor admise, operatorul stației va notifica de îndată SGA Ialomița, GNM-Comisariatul Județean Ialomița, ANEMAP și DSP Ialomița.”
Pentru cei care cunosc mecanismele administrative din domeniul utilităților și mediului, mesajul este foarte clar: Urban își asuma oficial o firească delimitare juridică și administrativă față de marii generatori industriali de ape uzate, într-un moment care coincide perfect cu perioada în care autoritățile de mediu impuseseră societății un plan de conformare și avertizaseră asupra posibilității suspendării autorizațiilor dacă măsurile nu erau respectate.
Practic, noua conducere a Urban încerca să demonstreze că ia măsuri, controlează fluxurile, intră în legalitate și încearcă să reducă presiunea asupra stației de epurare.
Răspunsul Avicola: ”s-a ajuns, la ordin politic, la aceeași situație”
Răspunsul Avicola Slobozia, semnat de Directorul General Dumitru Stănoiu și transmis pe 24 aprilie 2026, este extrem de spectaculos tocmai prin formularea sa. Compania nu neagă direct depășirile istorice la deversare în schimb, mută conflictul într-o zonă juridică și politică.
Primul pasaj care atrage atenția este următorul: „după cum bine știți și cum au remarcat și cetățenii municipiului Slobozia, au dispărut în totalitate mirosurile pestilențiale aferente Stației de epurare” (N.R – Fals!). Este, practic, o contestare indirectă a ideii că activitatea Avicola ar fi putut contribui la criză olfactivă din Slobozia, compania mutând practic, prin coroborare cronologică, întreaga vină în curtea ”închisei” companii Clean Cyclo.
Apoi, printr-un abil apel la afecte, frizând o notă de excepționalism de Bărăgan, Avicola introduce argumentul istoric al funcționării ”la capacitate maximă (…) din 1982 până în prezent”, mesajul fiind mai mult decât limpede: activitatea nu este nouă, încărcările tehnologice nu sunt noi, sistemul a funcționat astfel zeci de ani iar operatorul și autoritățile știau profilul apelor uzate.
Construit cu perspectivă pentru un eventual litigiu, acest argument poate conta mai ales dacă nu au existat anterior restricții similare, sancțiuni severe, sau obligații suplimentare impuse constant.
Cu logică juridică, Avicola centrează avocățește pe ideea că accesul la sistemul de canalizare și epurare trebuie să fie nediscriminatoriu, adică operatorul regional nu poate bloca arbitrar un utilizator, mai ales unul industrial important, fără proceduri clare, fără bază contractuală, și fără fundament tehnic și legal.
Cu alte cuvinte, dacă Urban ar dori vreodată restricționare, suspendare sau limitare, pentru toate acestea ar trebui să existe clauze contractuale, depășiri constatate oficial, notificări, termene, și proceduri.
Nu în ultimul rând, Avicola iese la atac cu un pasaj care transformă definitiv schimbul de adrese într-un conflict politic – ”Este deranjant că după atâția ani s-a ajuns, la ordin politic, la aceeași situație” – compania introducând apoi și un front de text cu rol de presiune economică – aproximativ 40 milioane euro contracte în derulare, și 600 de locuri de muncă asigurate – perspectivă care transmite că orice conflict administrativ major poate avea consecințe economice și sociale uriașe.
Ce denotă strategia de răspuns a Avicola?
Foarte probabil, Avicola a înțeles că valorile depășirilor sale la deversare sunt prea mari pentru a fi negate credibil, așa că a încercat să combată interpretarea și responsabilitatea exclusivă printr-o o strategie defensivă comună, de barou, prin care nu se neagă cifrele, ci se atacă contextul, proporționalitatea măsurilor, și împărțirea responsabilității.
În ciuda construcției sale care denotă expertiză juridică, răspunsul Avicola e plin de vulnerabilități.
În primul rând depășirile enorme și repetate la deversare, nu o ajută sub nicio formă, Urban având o bază serioasă să considere că astfel de încărcări afectează stația, procesul biologic, și conformarea față de autorizațiile de mediu.
Apoi, ”funcționăm așa din 1982” nu înseamnă automat legalitate. Argumentul istoric are strict valoare contextuală, nu anulează automat depășirile. Faptul că ceva s-a întâmplat ani de zile, nu înseamnă automat că acest lucru era conform, legal, sau acceptabil tehnic, fiind oricând posibil ca sistemul să fi fost tolerat, insuficient controlat, sau pur și simplu subdimensionat.
Nu în ultimul rând ideea ”ordinului politic” este foarte greu de demonstrat. Aserțiunea în cauză este mai degrabă o acuzație, o poziționare, un mesaj public și juridic și nu o demonstrație.
Răspunsul Avicolei este, deci, acceptabil construit juridic și strategic dar evită să răspundă direct la problema tehnică esențială, anume existența unor depășiri repetate și foarte mari ale parametrilor de deversare.
Cu alte cuvinte, documentul poate funcționa bine ca apărare administrativă și de imagine dar, din nefericire, credem noi, nu anulează gravitatea valorilor tehnice consemnate în rapoartele Urban.
Poluarea Avicola: depășiri uriașe, repetate și cu valori greu de ignorat chiar și de ministra Buzoianu…
Documentele tehnice analizate de noi arată depășiri repetate și masive ale concentrațiilor de amoniu în apele uzate provenite de la Avicola Slobozia și deversate către Stația de Epurare Slobozia.
Pe 27 aprilie 2026, laboratorul acreditat al Urban SA identifica o concentrație de 210,97 mg/l amoniu, în condițiile în care limita legală prevăzută de NTPA 002 era de 30 mg/l.
Patru zile mai târziu, pe 4 mai 2026, era consemnată una dintre cele mai mari valori din întreaga serie de documente: 325,6 mg/l amoniu. Adică o depășire de peste 10 ori a limitei admise.
Și nu vorbim despre episoade izolate. Între finalul lunii aprilie și jumătatea lunii mai 2026, notificările către Garda de Mediu, Sistemul de Gospodărire a Apelor, Direcția Județeană de Mediu și DSP Ialomița se succed aproape zilnic:
Pe 27 aprilie 2026 – 210,97 mg/l amoniu. Pe 29 aprilie – 62,2 mg/l. Pe 30 aprilie – 118,5 mg/l. Pe 4 mai, cum spuneam, 154,04 mg/l dimineața, iar la 13:30 o valoare explozivă – 325,6 mg/l amoniu. Pe 11 mai – 199,89 mg/l iar pe 13 mai – 208,65 mg/l.
Documentele sunt trimise constant către Garda de Mediu, SGA Ialomița, Direcția de Mediu și DSP (care în mod ciudat, dar conform cu trecutul, rămân în zona lipsei de reacție) iar asta arată că după venirea noii conduceri, Urban începe să documenteze oficial și agresiv ceea ce anterior părea gestionat într-un regim mult mai discret.
Avem deci un șir de valori care sugerează nu accidente punctuale, ci un regim aproape constant de încărcare mare cu azot amoniacal. Doar că adevărata problemă începe atunci când documentele sunt privite în ansamblu.
Pentru că seria de rapoarte tehnice acoperă nu doar anul 2026, ci și întreg anul 2025. Iar acolo apar din nou valori uriașe, pe care nicio autoritate nu le-a băgat în seamă…
Avicola ”iertată” de Stoicescu: luni de rapoarte, valori uriașe și o stație care continua să funcționeze
Dosarul de rapoarte tehnice analizat de redacție acoperă perioada ianuarie 2025 – mai 2026 și oferă o imagine aproape chirurgicală asupra încărcărilor industriale care intrau în Stația de Epurare Slobozia dinspre zona Avicola.
Iar primul lucru care sare în ochi este că depășirile nu sunt nici noi, nici accidentale. Încă din ianuarie 2025, laboratorul Urban consemna valori care depășeau masiv normativul NTPA 002.
Într-un buletin de analiză din 26 ianuarie 2025, concentrația de amoniu ajungea la 243,43 mg/l, în condițiile în care limita legală era de 30 mg/l. În același document apar CBO5: 667,7 mg/l, CCO-Cr: 540,48 mg/l. Cu alte cuvinte, nu era vorba doar despre o simplă depășire punctuală la amoniu, ci despre un efluent industrial cu o încărcare organică și chimică foarte ridicată.
CBO5 și CCO-Cr sunt doi dintre cei mai importanți indicatori folosiți în analiza apelor uzate. Ei arată, în esență, cât de ”încărcată” organic și chimic este apa evacuată într-un sistem de canalizare sau într-o stație de epurare. CBO5 înseamnă Consum Biochimic de Oxigen în 5 zile iar CCO-Cr este indicatorul de Consum Chimic de Oxigen.
Ambii indicatori arată că problema deversărilor de la Avicola nu era doar amoniul, care afectează nitrificarea, poate produce mirosuri, și destabilizează procesele biologice, ci și bombardamentul cu materie organică, încărcare biologică, și consum mare de oxigen.
Practic stația Urban stația nu primea doar ”apă cu amoniu” de la Avicola, primea ape uzate industriale foarte grele.
Revenind, pe 17 aprilie 2025, situația apare din nou în documentele laboratorului. Avicola deversa amoniu: 212 mg/l, CCO-Cr: 1420 mgO₂/l, CBO5: 493,3 mgO₂/l.
În iulie 2025, din nou, amoniu: 190,8 mg/l, CCO-Cr: 677,3 mg/l, în noiembrie 2025 amoniu: 209,17 mg/l și CCO-Cr: 1164,28 mg/l, iar exemplele ar putea continua.
Tot acest interval coincide cu perioada în care la conducerea Urban SA se afla Adrian Stoicescu, cumătrul primarului municipiului Slobozia și personaj central în scandalurile care aveau să explodeze ulterior în jurul Stației de Epurare, iar întrebarea care începe inevitabil să apară este simplă: dacă laboratorul URBAN măsura periodic aceste valori, dacă rapoartele existau, dacă depășirile erau evidente, atunci cine a decis continuarea funcționării în acest regim, ce măsuri concrete au fost dispuse și de ce sistemul a mers înainte ani întregi în aceste condiții?..
Epilog cu masca de gaz pe figură
Documentele analizate până acum nu descriu doar o succesiune de depășiri tehnice și notificări administrative. Ele reproduc, de fapt, o întreagă radiografie a modului în care Slobozia a fost împinsă ani la rând într-o zonă gri, în care mari generatori industriali, operatori publici, administrații locale și instituții de control au funcționat simultan într-un mecanism despre care astăzi fiecare încearcă să spună că aparținea altcuiva.
În zilele următoare vom continua această anchetă cu noi documente, noi dezvăluiri și noi detalii despre comportamentul marilor poluatori industriali locali, relațiile administrative și contractuale din jurul Stației de Epurare Slobozia, reacțiile și inacțiunile administrației locale și județene, dar și despre felul în care autoritățile de control au privit ani întregi acest sistem care astăzi pare să se prăbușească peste propriile compromisuri.
Vom încerca să obținem și puncte de vedere din partea protagoniștilor, reacții reale din partea autorităților de mediu și, în special, din partea ministrei Diana Buzoianu, cea care s-a grăbit confortabil să închidă catalogul poluatorilor imediat după ce a citit un singur nume de la litera C, într-un oraș în care documentele încep să arate că alfabetul poluării era, de fapt, mult mai cuprinzător.
