La Slobozia, aerul a început să miroasă a amoniac exact în perioada în care instituțiile statului au descoperit brusc că există și lege în domeniul deșeurilor periculoase. Coincidență absolut remarcabilă. După luni întregi în care orașul a respirat ceva între hazna industrială și experiment chimic eșuat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia a dispus, vineri, măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de fostul manager al SC Urban SA Slobozia, Adrian Stoicescu (foto jos), fostul director de dezvoltare Dan Manea și Mihai Șoloman, reprezentant al Clean Cyclo.
Dosarul și diluarea acuzațiilor
Cu doar o zi înainte, însă, cei trei fuseseră ridicați și reținuți pentru 24 de ore, în urma unor percheziții într-un dosar care suna, inițial, mult mai spectaculos și infinit mai periculos pentru ecosistemul politico-administrativ local. Procurorii vorbeau zilele trecute despre fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declarații și abia în al treilea rând de ”infracțiuni prevăzute de OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor”. Adică exact genul acela de combinație juridică ce provoacă transpirații reci nu doar operatorilor economici, ci și celor care semnează, avizează, verifică și ”nu observă”.
Numai că România are talentul extraordinar de a transforma exploziile penale în avarii tehnice. Astfel, când a venit momentul controlului judiciar, ordonanța pare să fi trecut printr-un fel de spălătorie narativă. Dintr-un dosar care părea să vizeze în primul rând mecanisme de falsificare documentară și posibilă cosmetizare birocratică a realității, publicul s-a trezit cu o versiune mai suplă, mai dietetică și infinit mai confortabilă pentru mulți dintre actorii sistemului.
Concret, ordonanța de instituire a controlului judiciar în cazul celor trei vorbește acum despre nerespectarea măsurilor obligatorii privind tratarea și eliminarea deșeurilor lichide periculoase, într-un proces tehnologic care ar fi vizat 323 de tone de astfel de reziduuri, plus omisiunea transmiterii către Direcția Județeană de Mediu Ialomița a 30 de formulare de expediție și transport pentru deșeuri periculoase.
Umbra politică a ministrei Buzoianu
Desigur, faptele sunt grave. Foarte grave. Numai că ele nu mai sună deloc ca începutul unei anchete despre un posibil mecanism sistemic de falsificare și acoperire administrativă. Sună mai degrabă ca un accident tehnologic cu hârtii uitate prin sertare. Aproape că te aștepți să aflăm că amoniul s-a scurs accidental din cauza unui capsator defect.
Iar aici începe să se proiecteze, peste întreaga anchetă, umbra politică a ministrei Mediului, Diana Buzoianu.
Pentru că ministra s-a grăbit să livreze publicului verdictul perfect pentru televiziuni și Facebook: Clean Cyclo, marele rău absolut, monstrul unic, sursa aproape exclusivă a dezastrului olfactiv și ecologic din Slobozia. Fix asta rezultă din clipurile împrăștiate pe rețele de către doamna Buzoianu. O poveste simplă, eficientă electoral și foarte convenabilă pentru toți cei care ar prefera ca discuția să nu alunece spre întrebări incomode despre cine a verificat, cine a autorizat, cine a semnat și cine a dormit birocratic în timp ce orașul se transforma într-o cameră de gazare administrativă cu miros de amoniac.
Pentru că aici apare marea problemă. Dacă ancheta a pornit inclusiv pe infracțiuni de fals în înscrisuri și fals în declarații, atunci nu mai vorbim doar despre o firmă care a făcut lucruri rele într-o curte industrială. Vorbim despre posibilitatea ca realitatea din teren să fi fost rescrisă pe hârtie. Vorbim despre documente, raportări, trasabilitate, validări și, poate, despre o întreagă cultură instituțională a ”merge și așa”.
Iar într-un asemenea context, tentativa de a concentra toată vina într-un singur punct devine suspect de convenabilă pentru unii.
Mitul poluatorului unic și confortul unei povești simplificate
Tocmai aici apare poate cea mai periculoasă deformare a întregii povești de la Slobozia: ideea că tot răul orașului ar putea fi împachetat comod într-un singur nume, acela al societății Clean Cyclo.
La Slobozia, după cum toată lumea știe, realitatea tehnică, industrială și administrativă nu arată deloc ca o scenă de film în care există un singur personaj negativ care otrăvește orașul, în timp ce restul sistemului privește îngrozit și nevinovat.
Stația de epurare a SC Urban SA nu a devenit disfuncțională de ieri de azi, de când au început să deverseze băieții de la Clean Cyclo. Peste acea infrastructură îmbătrânită și înțepenită au trecut ani întregi de deversări industriale, ape uzate greu încărcate, reziduuri provenite din activități economice diverse și un amestec toxic de improvizație administrativă, toleranță instituțională și control birocratic făcut adesea mai mult pe hârtie decât în teren.
În jurul stației de epurare s-a construit în timp un ecosistem întreg de operatori economici, activități industriale și practici despre care autoritățile știau sau aveau obligația să știe. Dacă astăzi, după ce Clean Cyclo a fost practic închisă, după ce deșeurile au fost evacuate, după ce au început perchezițiile, reținerile și spectacolul mediatic al cătușelor morale, Slobozia continuă să miroasă îngrozitor, atunci apare o întrebare devastatoare pentru narațiunea oficială: cine produce acum disconfortul olfactiv?
Pentru că amoniul nu are carnet de partid și nici memorie selectivă. Mirosul care sufocă municipiul nu poate fi explicat la infinit prin invocarea obsesivă a unei singure firme deja scoase public în piață drept trofeu politic și simbolic al răului absolut.
Iar aici poziționările publice ale ministrei Diana Buzoianu încep să devină nu doar simplificatoare, ci periculos de convenabile pentru alții căci, în momentul în care construiești public o poveste în care există un singur vinovat, perfect, monstruos, fotogenic și ușor de executat mediatic, creezi automat și cel mai confortabil paravan pentru toți ceilalți contributori la poluare. Le oferi timp. Le oferi ceață. Le oferi spațiu de retragere în spatele isteriei controlate concentrate asupra unei singure ținte.
Cu alte cuvinte, în timp ce ministra își atârnă la gât victoria împotriva Clean Cyclo ca pe o medalie politică, există riscul ca exact mecanismele reale și actuale ale poluării să se replieze liniștite în fundal, ferite de reflectorul public.
Pentru că marile dezastre ecologice nu apar niciodată dintr-un singur robinet deschis. Ele apar atunci când ani întregi instituțiile acceptă compromisuri, tolerează practici dubioase, mimează controlul și transformă monitorizarea într-un ritual birocratic.
Dacă Slobozia continuă să pută și după închiderea activității Clean Cyclo, atunci poate că adevărata anchetă abia acum ar trebui să înceapă. Pentru că SC Urban SA nu operează într-o junglă fără reguli. Există Garda de Mediu. Există Direcția Județeană de Mediu. Există controale. Există monitorizări. Există raportări. Există mirosuri atât de puternice încât nici măcar comunicatele oficiale, sau postările ministeriale de pe Facebook, nu mai pot pulveriza deodorant peste ele.
Întrebări care își așteaptă răspunsul
Revenind la problema de fond, cea a diluării dosarului între faza perchezițiilor și cea a controlului judiciar, apar o serie de întrebări pe care nimeni nu pare foarte grăbit să le dezvolte public. Dacă au existat falsuri, cine le-a produs? Cine le-a acceptat? Cine a beneficiat de ele?
Pentru că diferența dintre primul moment al anchetei și forma actuală a discursului oficial este izbitoare. În prima zi aveam imaginea unui posibil mecanism complex, cu documente suspecte și declarații problematice. După numai 24 de ore, povestea pare deja compactată într-un dosar tehnic despre deșeuri lichide și formulare netransmise.
Iar Slobozia privește tot acest spectacol în timp ce continuă să respire un aer care miroase a amoniu, improvizație instituțională și început timid de mușamalizare elegantă.
