Deși aleșii părăsesc barca în masă, banii de la Autoritatea Electorală Permanentă continuă să curgă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Este cazul partidelor SOS România și POT. La alegerile din decembrie 2024, cele două formațiuni au intrat în Parlament cu un val de 71 de mandate. Astăzi, la puțin peste un an distanță, mai numără doar 35. Practic, jumătate dintre parlamentari au plecat, dar subvenția a rămas aceeași: aproape jumătate de milion de euro, împreună, doar în luna ianuarie. Sistemul românesc este „înghețat” la data alegerilor, ignorând migrația politică ulterioară.
Banii se împart după o rețetă fixă: 75% pentru rezultatele de la parlamentare și 25% pentru cele de la locale. În ianuarie 2026, statul a virat în total 15 milioane de lei. PSD conduce detașat topul încasărilor, urmat de AUR și PNL. Paradoxul face ca partide mici, sfâșiate de conflicte interne, să primească lunar sume de peste un milion de lei, în timp ce forțe politice noi sau independente se luptă cu praguri birocratice dure.
Dacă ne uităm peste granițe, vedem modele mult mai flexibile. În Germania, finanțarea depinde nu doar de voturi, ci și de donațiile private pe care partidul reușește să le atragă, forțându-le să rămână conectate la cetățeni.
În Italia, statul a tăiat complet finanțarea directă, înlocuind-o cu un sistem voluntar, în care cetățeanul decide dacă vrea să direcționeze o mică parte din impozit către un partid. În schimb, România se aseamănă mai mult cu modelul francez, însă fără mecanisme de sancționare pentru pierderea reprezentativității.
În contextul unei rectificări bugetare tensionate, Coaliția a anunțat o reducere cu 10% a acestor subvenții. Însă măsura este privită cu scepticism: nu este clar dacă reducerea se aplică la suma deja diminuată anul trecut sau la plafonul maxim. Între timp, scandalurile interne din partidele „noi” riscă să transforme banii publici în muniție pentru lupte juridice între facțiuni, în loc de proiecte politice.
Reforma finanțării partidelor rămâne marea restanță a anului 2026, într-o țară care plătește pentru trecut, în timp ce viitorul politic este tot mai incert.
