Ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță este posibilul antidot de moment al Guvernului Bolojan la caria care macină unul dintre cele mai sensibile și importante domenii ale statului român: industria națională de apărare.
Pornind de la situația reală găsită în fabricile de armament și până la negocierile critice cu partenerii internaționali, Miruță a explicat, la doar câteva zile după votul de blam dat de Nicușor Dan sistemului de traficare a carierelor militare, pe înțelesul tuturor, cum s-a ajuns la “marele jaf” din industria de apărare, de ce fabricile de stat funcționează la capacitate redusă, cum au fost blocate investițiile, cum arată mecanismele de capturare politică și ce se poate face concret pentru ca România să producă armament modern, competitiv și interoperabil NATO.
Miruță nu s-a ferit să comenteze starea precară și coruptă a industriei naționale de apărare a României, provocările sistemice în implementarea reformelor, importanța parteneriatelor strategice și lupta pentru gestionarea transparentă a fondurilor europene în contextul unui peisaj politic intern ostil schimbării.
Miruță, un ministru în dublă Ipostază și în plină luptă cu Sistemul
Radu Miruță ocupă simultan funcția de Ministru al Economiei și pe cea de interimar la Apărare, o poziție pe care o consideră temporară și extrem de solicitantă. El subliniază că ambele ministere se confruntă cu o listă vastă de probleme ce necesită o abordare serioasă.
Fost inginer în software telecomunicații, Miruță a intrat în politică în 2015-2016, inspirat de actualul Președinte al României, reușind apoi să construiască, nu fără dificultate, structura USR în județul Gorj, un mediu ostil politic dominat de PSD, reușind să fie ales deputat. Miruță denunță explcit existența unor mecanisme perverse ale statului român, gândite să limiteze opțiunile de reformă și să protejeze incompetența și corupția. El susține că aceste mecanisme au fost create inteligent pentru a face dificilă o revenire rapidă la normalitate în cazul schimbării conducerii politice.
Industria națională de apărare, roasă de viermele corupției protejate politic
Noul șef al MapN a punctat o serie de vulnerabilități cheie în industria națională de apărare a României.
Astfel, la nivel de deficiențe funcționale și contractuale, Miruță a dezvăluit faptul că lucrurile sunt “gândite greșit” și contractele sunt “făcute intenționat prost,” fiind vizate penalități disproporționate, precum în cazul Avioane Craiova.
În privința controlului politic, a lipsei de producție de la Romarm și a mecanismelor de selecție corupte, Miruță recunoște acestă tristă și vinovată realitate, fiind de părere că Romarm funcționează mai mult ca un “secretariat între filiale” decât ca un producător efectiv, procesul de numire a directorilor, inclusiv la Romarm, fiind descris ca “un mecanism aranjat de la un capăt la celălalt” pentru a favoriza anumite persoane, implicând subalterni în comisiile de selecție și documente falsificate.
Miruță a mai acuzat și lipsa de transparență și cooperare, prin clasificarea contractelor și refuzul accesului organismelor de control la documente, tehnologia învechită și capacitate de producție redusă, incompetența administrativă și gestionarea financiară deficitară a filialelor Romarm, care dețin “bani extrem de mulți în conturi,” dar nu îi pot folosi pentru investiții din cauza lipsei de capacitate administrativă sau a fondurilor pentru TVA, plățile fără performanță, care încurajează angajații sunt ” să nu facă nimic” prin primirea a 75% din bani fără a fi condiționați de realizări,
O notă aparte au primit, din partea Ministrului Apărării,, sisteme de protecție a incompetenței, legislația actuală fiind construită astfel încât să protejeze incompetența și pe cei care “sunt dispuși să bage mâna până la cot în banii publici,” făcând dificilă demiterea managementului neperformant.
Radiografia Industriei Naționale de Apărare (INA)
După cum se știe,INA este compusă din 21 de societăți, dintre care 15 sunt sub egida Romarm. Romarm, în loc să producă, acționează mai degrabă ca un secretariat, iar 7 dintre aceste 15 filiale sunt pe pierdere. Timp de 30 de ani, Romarm a „tocat bani” fără a face investiții semnificative în obiective precum Uzina Mecanică București, Uzina Mecanică Cugir, Uzina Mecanică Plopeni, Uzina Mecanică Orăștie, Uzina Mecanică Filiași, Uzina Mecanică Drăgășani, Uzina Mecanică Sadu, Uzina Mecanică Tohan, Aeroteh, Automecanica Moreni, Electromecanica, Elprof, Metrom, Romaero, Uzina de Produse Speciale Dragomirești, Arsenal Reșița, Carfil, Romtehnica, Fabrica de Pulberi Făgăraș, Pirochim, MFA Mizil, și alte unități.
La nivel de capacități actuale, se evidențiază IAR Ghimbav, care produce elicoptere Puma și realizează mentenanță, și Avioane Craiova, caremodernizează avioane IAR 99 Șoim, esențiale pentru antrenamentul piloților de F-16. Miruță a exemplificat deficiențele dând exemplul fabricii din Craiova, acolo unde contractele au fost prost negociate, penalizând compania de stat cu 20 de milioane de euro pentru întârzieri cauzate de o firmă privată cu penalități derizorii, dar și cazul RomAero, o companie condusă intenționat către insolvență și faliment pentru a acapara terenul valoros de 27 de hectare din Băneasa, managerii refuzând contracte profitabile (cum ar fi cele de vopsire a avioanelor) în favoarea unor activități neprofitabile.
Punct și de la capăt
La nivel de concluzii și perspective, verdictul oferit de noul ministru al Apărării este unul sumbru. Industria românească de apărare este într-o stare critică, marcată de corupție sistemică, lipsă de investiții și management defectuos, acceptă Miruță, iar afluxul de fonduri europene reprezintă o oportunitate majoră, dar și un risc de perpetuare a practicilor corupte, în condițiile în care lupta pentru reformă este una dificilă, necesitând o voință politică puternică și implementarea de măsuri care să creeze „puncte fără întoarcere” în procesul de schimbare.
Radu Miruță este de părere că modernizarea Industriei Naționale de Apărare presupune parteneriate strategice cu giganți tehnologici, transfer de know-how și o redefinire a rolului statului de la producător la client exigent și garant al securității naționale.
