În tiparul acesta se înscrie și deputatul Ștefan Țintă, un domn care pare convins că a scris o pagină de istorie socială cu majuscule. Din nefericire, adevărul e altul. Istoria lui Țintă se scrie cu litere mici, șterse și murdare de ipocrizie.
Deputatul Țintă, vizibil emoționat, a anunțat că a votat cu sufletul pentru această „măsură istorică”. Zece procente! Adică, atenție, cincizeci de lei! Sub doi lei în plus pe zi pentru o persoană care trăiește captivă într-un scaun rulant, într-un pat, sau între pereții indiferenței sociale, în timp ce statul român își face poze cu „solidaritatea”. Un mic gest omenesc făcut din burta unui sistem care mestecă milioane și le scuipă în conturile clientelei de partid. Iar domnul Țintă, dezvoltator imobiliar, comerciant de gresii și faianțe, proprietar de afaceri, terenuri și influență, a simțit nevoia să ne spună public că a votat „cu grijă și respect”. Ce frumos! Ce mișcător! Ce poezie de beton turnat peste rușine!
Dacă am radiografia-o sub aspectul impactului lunar, isprava deputatului ialomițean e de-a dreptul covârșitoare. Din sporul de demnitate al lui Țintă, un adult cu handicap grav își poate asigura o ”plasă” cu 1 litru de ulei, 1 kg de zahăr, 1 kg de făină, 10 ouă, 1 pâine și un pateu, pentru aparținător, pe drumul spre casă. Total: 49 lei și o lacrimă. Sau și-ar putea lua un tricou chinezesc de la ”Asia Shop”, ori maxim 3 blistere de Nurofen. De-un tuns la frizeria din cartier nu i-ar ajunge decât dacă ar scoate spălatul din ecuație.
Pe zi, ”respectul” lui Țintă arată și mai penibil. Un covrig. Simplu. Fără susan. Sau 200 de grame de parizer. O sticlă de apă ”la jumate” sau o lumânare numai bună de aprins la biserică, în sănătatea ”domnului parlamentar”.
Îngrozitor? Nu. Pentru domnul deputat Țintă, cei nici 2 lei pe zi sau cei 50 de lei pe lună sunt o victorie a omeniei. E dovada clară că „statul nu-i uită pe cei vulnerabili”, deși, în realitate, are grijă să-i țină exact acolo unde ”trebuie”. Umili, dependenți, captivi în cifre mici și vorbe mari.
Ironia e că, în aceeași zi în care domnul Țintă își scria postarea plină de lumină socială, la bufetul din Parlament nota de plată pentru un prânz modest sărea bine de indexarea pentru oamenii cu handicap grav . Într-o singură zi de mâncat la cantina democrației, un deputat „înghite” la o masă bonusul lunar al unui om care se luptă, în tăcere, să supraviețuiască.
Altfel, domnul deputat Țintă, cu un portofoliu imobiliar solid și o avere de milioane, postează pe rețelele sociale ca un veritabil apostol al grijii față de semeni. Ne spune că “este important să fim solidari”. Dar solidaritatea, în viziunea sa, are valoarea a ”două șaorma cu de toate”. E un exercițiu ieftin de imagine, o lacrimă artificială scursă pe cămașa scumpă a unei indiferențe perfecte, într-o lume în care un metru pătrat de apartament costă cât indemnizația pe un an și jumătate a unei persoane cu handicap grav, iar o masă de prânz la restaurant echivalează cu opt creșteri “istorice”, votate cu mândrie.
Cincizeci de lei, domnule Țintă, nu schimbă vieți. Nu cumpără demnitate. Nu repară handicapul moral al unei clase politice care se pozează în salvator al celor pe care, de fapt, îi condamnă la mizerie. Cincizeci de lei sunt o insultă elegant ambalată într-o hârtie de vot, o palmă simbolică pe obrazul tuturor celor care încă mai cred că România are inimă, trăind în lumea celor care confundă mila cu politica socială, cinismul cu empatia și PR-ul cu patriotismul.
50 de lei sunt o rușine. Un scuipat în obrazul celor care trăiesc în tăcere, cu durere, în dependență totală de un stat care îi folosește drept decor electoral. Sunt un mărunt gest contabil care nu schimbă vieți, dar se vor a spăla imagini de parlamentari.
Cei 50 de lei ai dumitale, domnule Țintă, nu sunt o victorie. Sunt un monument al disprețului cu față umană. Un soclu al ipocriziei, turnat în cimentul gros al politicii românești, în vârful căruia străluciți voi, generoșii, în timp ce aruncați, cu zâmbetul pe buze, încă o palmă pe obrazul demnității.
