Uniunea Europeană târăște încet targa pe buza deșertului economic ce se prefigurează. Comisia Europeană se așteaptă doar la o creștere minimă în acest an. Combinația de criză energetică, tensiuni geopolitice și rate ridicate ale dobânzilor își pune amprenta asupra stabilității tuturor statelor membre. Cu toate astea, Ursula candidează…
Lipsa de dinamism din spațiul comunitar are la bază, fără îndoială, cauze pentru apariția cărora Bruxelles-ul însuși este responsabil. Sub președinția Ursulei comunitatea internațională s-a îndepărtat din ce în ce mai mult de principiile economiei de piață, care în vremurile trecute reprezentau o garanție a prosperității în creștere. Ursula însă, candidează…
Sub eticheta „Green Deal” pentru implementarea obiectivelor climatice, companiile europene sunt hărțuite și supuse constant noilor reglementări, interdicții și cerințe de documentare. Un control agasant și timorant, care nu este eficient nici ecologic și nici economic. Rezultatul? UE pierde rapid teren în comparație cu SUA. Ursula nu vede, Ursula candidează…
În loc să se concentreze mai mult pe libertatea antreprenorială, Bruxelles-ul preferă să relaxeze regulile de subvenție. Politica comercială este, de asemenea, un dezastru. Deși există o nevoie urgentă de a reduce dependența de China, Bruxelles-ul permite eșuarea negocierilor cu aproape toți potențialii parteneri. În loc să promoveze comerțul liber, von der Leyen face înconjurul lumii dând din degetul moral. Și candidează…
Ca și cum împovărătoarea datorie comunitară, asumată la scară largă în vremuri de pandemie, n-ar fi o veritabilă piatră de moară pentru orice politician responsabil, Ursula defilează cu o candidatură pentru un nou mandat, călcând cu dezinvoltură sub tocuri speranțele într-o viziune economică cu adevărat liberală la postul de vârf al Uniunii Europene.
Cine o mai oprește, deci, pe Ursula?
