La atâtea schimbări de Coduri Fiscale trăite în România, supraviețuitorilor (firme mici, PFA-uri, amărășteni) ar trebui să li se dea fie scutiri pe viață, fie muncă silnică în folosul băieților deștepți de la butoanele Statului. La câtă silnicie există în fiecare modificare de Cod Fiscal, un stat normal i-ar considera eroi pe supraviețuitori, un fel de refugiați fiscali, rezistenți ai încercuirii fiscale, partizanii codrului fiscal. Dar cum statul român își tratează din start cetățenii ca pe niște potențiali borfași dacă nu știu să devalizeze de așa manieră încât să penetreze high-life-ul politico-economic pe care nimeni nu-l deranjează decât de ochii lumii, mai mari sunt șansele ca supraviețuitorii să fie încadrați la categoria fraieri (buni contribuabili) și puși să se scobească-n portofele după noi taxe și impozite.
Așa că țăranii plătesc impozit pe vacă, porc, găini și albine (în curând și pe șoriceii din hambar și bondarii care le polenizează trifoiul din bătătură), șomerii datorează taxă la sănătate, în vreme ce bogații rămân scutiți de impozitul pe lux.
Cică sunt scutite de la aberațiile Noului Cod Fiscal persoanele persecutate politic. Persecuția fiscală nu intră la categoria persecuție politică? Că politicienii votează toate aberațiile acestea. Din acest punct de vedere devine clar că politicianul român își distruge aproapele. Că asta înseamnă să iei taxă de la cineva pe care l-ai pus pe liber devalizându-i locul de muncă. La fel și să impozitezi mijloacele de subzistență ale țăranului.
Problema e din care bani ne vom petrece Codul Fiscal şi în 2017: din cei de dinainte de a plăti serviciile de căldură, apă, curent, telefon șamd, ori din cei de după. Pentru că “după” mai nimeni, în această ţară, nu mai are bani. Statul este permanent cuprins de disperare şi isterie fiscală. Caută bani peste tot. Impozitele şi taxele se înmulţesc mai ceva ca pâinea și peștii din Pildele Biblice: am ajuns să plătim impozite la impozite şi taxe la taxe.
Văzînd ce colţi fiscali arată statul român, cel care îi publică pe site pe persoană fizică pe toți datornicii la impozitul pe albinuțe, mi-am amintit de un vechi principiu francez al fiscalităţii (că acesta era principiul de salvare fiscală pentru toate regimurile din Franţa, de unde ne tragem și noi seva imbecilității financiar-birocratică-fiscală): “jecmăneşte-l pe sărac”.
Învățam la școală cât de sinistru era Evul Mediu în care țăranii erau înrobiți și batjocoriți prin zeciuială – adică li se lua a zecea parte din ceea ce produceau. Dar cum putem numi ce face statul în aces Ev Fiscal, când din 100 de lei pe care ai vrea să-i ai în buzunar, statul zice că 80 sunt ai lui?
Statul ar putea foarte bine să-și scoată pârleala punând Fiscul să opereze averile devalizatorilor care au primit condamnări penale în acest sens: un Voiculescu, un Vântu, o Mătușă Tamara, ceva. Numai că la marii borfași, ca la marii contributori (care-și plătesc datoriile când vor mușchii lor): “pușcăria trece, banii rămân”. Așa că punem noi, din puținul nostru, să acoperim multul lor. Căci, dacă hoțul este „din sistem”, este un hoț cinstit – s-a dovedit, cu prisosință, începând cu Bivolaru și terminând cu Liviu Dragnea şi cu toți băieții perindați pe la oala cu smântână a banilor de pripas.
