Marți, 6 octombrie, vehiculele blindate și-au încheiat operațiunea militară înainte să o poată începe. TAB-urile, care circulau în coloană pe B102, participau la un exercițiu NATO împreună cu Divizia Forțelor Rapide din Brandenburg an der Havel.
Potrivit publicațiilor germane Tag24 și Rbb24, ca parte a scenariului de luptă aferent, cele douăsprezece vehicule blindate românești ar fi trebuit să se deplaseze cât se poate de discret din Klietz către baza de antrenament militar din Lehnin.
Strategia nu a funcționat, însă, deoarece câteva TAB-uri au început să piardă ulei și chiar combustibil, faptul că vehiculele de luptă circulau într-o coloană, unul în spatele celuilalt, făcând ca reziduurile să fie întinse pe șosea, pe o distanță de aproximativ 10 kilometri.
În primă fază, comandamentul exercițiului NATO a oprit deplasarea vehiculelor de luptă românești, pentru verificări tehnice. Ulterior, autoritățile rutiere din Germania au trimis pe traseul parcurs de TAB-urile din România două vehicule speciale, pentru operațiuni de depoluare și curățare a șoselei. Cât privește tehnica militară, aceasta a fost îmbarcată pe trailere şi transportată în poligon pentru celelalte etape ale exerciţiului.
Conform Comandamentului Forțelor Terestre, 130 de militari, aparţinând detaşamentului Batalionului 812 Infanterie „Şoimii Carpaţilor” din Bistriţa, aflaţi la exerciţiul multinaţional „GREEN GRIFFIN 21”, au executat în prima săptămână a lunii octombrie o instrucţie specifică la elicoptere CH-47 CHINOOK şi UH-60 Black Hawk, CCA – CLOSE COMBAT ATTACK, în parteneriat cu structuri JTAC şi elicoptere Boeing AH-64 APACHE olandeze, respectiv manevră cu foc de elicopter de atac în sprijinul direct al unei forţe terestre care este în contact anticipat sau direct cu inamicul.
De asemenea, structurile detaşamentului românesc au fost implicate şi în acţiuni CAR – Combined Arms Rehearsal, pentru misiunea de RIP – Relief In Place cu 11BTG – Battle Task Group.Exerciţiul se desfăşoară sub egida NATO, în parteneriat cu Germania şi face parte din seria de exerciţii „GRIFFIN”, care constau în executarea, de către compania de infanterie, a unor operaţii de stabilitate şi sprijin cu sarcini specifice pazei, escortei convoaielor, securizării PUZ (pick-up zone) şi ulterior, executării unei operaţii de înlocuire a forţelor partenere.