Zilele astea, după ce grobianul profund Mirel Caraba i-a șters din pumn mătreața de pe lavalieră soroșistului Guițiu, românul și-a luat liber să se indigneze gospodărește, așa cum știe el mai bine: fals, patetic și partizan, pupând sau mușcând răii și bunii conjuncturali ai vieții publice. Perversa-ntre șunci, aplicată în prime – time, i-a dat deșteptarea parlamentarului USR într-un alt film decât cel în care din nou adormise, iar pe sociologul PSDului l-a trecut gârla, din ținutul uitării individuale în patria scârbei colective. Apele au fost din nou împărțite vocal și vehement de acest Moise cu mintea-n borsetă și micul înfipt în scobitoare pe post de toiag, băștinașul cu drept de vot, cont de facebook și tastatură lipsită de cratime la smartfonul de-un leu, luat la promoție.
Într-o poveste cu Fătul Gras și Zmeul Karatist, ce ține prizonieră, de zile întregi, atenția publică, monstruosul balaur cu 7 capete, toate lipsite de creier, este chiar naratorul. Ziarist, blogger, activist în slujba curentului ori analist fără simbrie, student, textilistă, zugrav, gospodină ori simplu asistat social, românul prezent o arde intelectual pe rețeaua de socializare, comentând grav, dezvoltând subiectul, studiind caractere, împărțind vini și declamând judecăți pe marginea unui ieftin teatru de păpuși. În vremea asta, un condamnat penal se joacă, din vârful Parlamentului, de-a mama și de de-a tata cu creșterea economică, câteva milioane de euro din taxele smulse de la amărâți prind aripi îngerești către biserici, niște băieți din guvern își mărită odraslele cu organigramele ministeriale iar alții, de prin administrațiile locale, își umflă conturile cu comisioane ce-au taxat lucrări imaginare.
Pe fond, pentru cine știe când și mai ales cum să-l strunească, delirul public e comod, productiv. N-ar surprinde pe nimeni dacă-n octombrie Codrin Ștefănescu i-ar face chitara guler lui Ludovic Orban în chiar primele minute ale vreunui talk-show subvenționat la TVR, ori dacă-n noiembrie s-ar afla că divorțul lui Marcel Toader a fost sponsorizat tot de trezoreria lui Dragnea, pe motiv la Palada picase proba cântarului și trebuia, în prealabil, să urmeze un regim intensiv cu rahat de partid și de stat pentru a prinde apoi, la B1, ringul de caft televizat. Succesul stratagemelor ar fi nebun iar delirul ce ar urma – o umbrelă perfectă.
Incontestabil, gestul de brută al lui Mirel va rămâne o vreme. La fel și osânza învinețită a vamaiotului adormit pe plaja din Senat. Dar deja alți și alți purtători de ciomag se așază la rând, alte și alte cocoașe sunt fabricate acum în laboratoarele deloc secrete ale Partidului, fără ca masa de bizoni manevrați să-și dea seama că totul e doar o oglindă de dinapoia căreia românul e așezat cu ochii la pensia indexată până-i fură partidul și scândurile de la coșciug.
Palada și Goțiu suntem noi, voi, eu, tu și ea. Iar ei, marii maeștri din spatele oglinzii știu asta. La fel cum mai știu și că, toamna, creierașul românului e mic, burta e mare, însă, plină de pâine, iar ochii sunt larg deschiși, avizi după circ. Spectacolul, deci, trebuie să continue…
[…] Românul și palada unui creier mic […]