breaking news

Politica şi famiglia de Partid: scurt tratat de captivitate sistemică

martie 7th, 2017 | by Victor Eugen Lungu
Politica şi famiglia de Partid: scurt tratat de captivitate sistemică
Codrul penal
1

O înjurătură de „morții mă-sii” în PSD este echivalentă cu o invitație la vot. Funie în casa spânzuratului, cum s-ar zice, având în vedere condamnarea de care a avut parte liderul. Iar când în discuție se amestecă ex-primul Mitoman și Plagiator al țării să zică despre ofițeri sub acoperie, rămâi să zici ca și Mircea Geoană: “nici noi nu știm câți mai suntem”.

Apropos de domnul Victor Viorel Ponta, de Florii oare s-o gândi procurorul său de caz să-i transmită un sincer și călduros la mulți ani și din partea noastră? Căci (cariera lui) îmi amintește de unul dintre personajele romanului dostoievskian “Demonii”. Nikolai Stavroghin era un frecător de mentă al aristocrației ruseși din secolul 19, până în ziua în care i-a cășunat să parvină ca lider într-o organizație politică secretă. Ca să fie acceptat ca lider de către membrii organizației respective, el trebuia să fie șantajabil. Pentru asta a fost obligat să comande o crimă în numele și pe banii lui. Prin crimă a fost fidelizat față de respectiva organizație – oricând și-ar fi permis, sau doar și-ar fi închipuit că poate să manifeste cea mai mică independență față de grup, ar fi fost demascat ca ucigaș și deferit justiției, sau compromis ca persoană publică.

Ce credeți, cam care ar fi “crimele” pe care liderii politici le-au avut de comis pentru ca să fie lăsați să ajungă lideri și câți dintre aceștia sunt instrumentul unei tagme de oameni unși cu alifiile șantajului? Dar cine sunt oamenii aceștia din umbră, ce i-au “format” și i-au “propulsat” și-i ghidonează cu telecomanda șantajului – oare cât au investit (bani și energie) în aceste personaje care ni se rotesc între ele pe scena publică?

Oamenii politici trăiesc în captivitatea sistemului care-i propulsează. Nu există decât două variante: acceptă regulile jocului, sau refuză de la început – nu există abandon pe parcurs fără consecințe majore. Nu se acceptă intrarea în joc și retragerea în timpul acestuia – e ca la jocul de poker: dacă ești în pierdere, te poți retrage, fiindcă ți s-au luat banii, dar n-o poți face dacă ești în câștig. Asta explică și de ce majoritatea politicienilor parcă sunt storși ca niște lămâi (mai ales de credibilitate) la final de mandat.

Sistemul lor de promovare ierarhică este extrem de epuizant. Nu e ușor să stai, aproape o viață, la coadă în șir indian și să te rogi să fie trăznit cel din fața ta numai să-i poți lua tu locul. Când credea și Valeriu Zgonea că i s-a deschis o fereastră de oportunitate, partidul de ghiocei (ca poziție în fața șefilor) i-a trântit-o în nas. Păi, să nu se supere și să nu plece, la braț cu colegul său Mihai Viteazul, zicând “basta” (ajunge)?

PS: Liviu Dragnea a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, fără interzicerea drepturilor cetățenești. Adică judecătorii au considerat că nu trebuie să-l scoată din meseria cu care-și câștigă necinstit (că de aceea l-au condamnat) o pită. Așa că Liviu Dragnea rămâne președinte PSD, ca și când ar fi fost condamnat la locul de muncă. În fond, “famiglia” PSD chiar este celula de bază a acestei cam distruse societăți, în care, un popor iute vărsător de vot, a livrat Șparlamentului Țării, peste 100 de penali dovediți. Într-o singură legislatură, cea trecută, unii au ajuns deja la temnița cu capace, alții și-au primit pedeapsa cu suspendare, alții își așteaptă sentința definitivă. S-a distilat prin vot tot ceea ce a fost mai reprezentativ prin partidele noastre politice. Care, bag seamă, sunt alcătuite numai din șmenari, fraudatori, traficanți de influență, șpăgari și alte paragrafe ale Codului Penal.