„Dacă am fi făcut-o, am fi declanșat haosul în țară înainte de invazie și rușii ne-ar fi devorat! Pentru că oamenii ar fi fugit din țară”, a spus președintele ucrainean, arătând că, astfel, Ucraina a rămas suficient de puternică să țină piept armatei lui Putin.
Chiar dacă unii au plecat, mulți au rămas să-și apere casele, a mai spus președintele: „Oricât de cinic ar suna, ei sunt cei care au oprit totul”.
„Nu poți să vii să-mi spui uite, ar trebui să pregătești oamenii, să le spui să înceapă să pună bani deoparte, să strângă provizii. Dacă am fi comunicat așa – și așa au vrut unii oameni, nu voi da nume acum -, atunci aș fi pierdut 7 miliarde de dolari pe lună, până în octombrie, n-am mai fi avut nimic. N-ar mai fi existat nici Guvernul, s-ar fi declanșat o criză politică. N-am fi putut să facem față situației și ar fi fost haos în țară.
Dar atunci când haosul e controlat și se produce sub lege marțială, altfel conduci statul. Poți deschide sau închide granița, poți ataca, te poți retrage, poți apăra”, a explicat Zelenski.
Președintele a adăugat că banii erau necesari pentru pregătiri de apărare și pentru salariile soldaților pe care îi trimite pe front și care mor apărându-și țara. În plus, a arătat că din ianuarie, când deja în presă apăruseră multe informații despre posibilitatea invaziei, ucrainenii au scos masiv bani din țară, estimând suma la zeci de miliarde de dolari.
Zelenski a spus și că serviciile de informații l-au avertizat înainte de invazie de posibile atentate la viața sa și l-au sfătuit să își scoată familia din țară, dar a refuzat.
Întrebat dacă el personal chiar a crezut că Rusia va porni invazia, Zelenski a spus că nu avea cum să creadă că Ucraina va trăi tot ce s-a întâmplat în ultima aproape jumătate de an.
„Cum să crezi așa ceva? Că vor tortura oameni și că ăsta e țelul lor? Nimeni nu a crezut și nu a știut că așa ceva se va întâmpla. Acum toți (partenerii occidentali – n.red.) spun că ne-au avertizat, dar au făcut-o în termeni generali”, a răspuns Zelenski.
Întrebat despre vizita din ianuarie la Kiev a directorului CIA William Burns, președintele ucrainean a spus că nu poate da încă toate detaliile despre ce au discutat, dar că majoritatea informațiilor erau referitoare la planuri de atentate la viața sa.
El a spus că atunci când Ucraina cerea partenerilor anumite informații specifice despre planurile Rusiei, ei răspundeau cu lucruri deja cunoscute de Kiev.
„Și când le-am spus ‘bine, dar dacă vin pe aici și luptele grele se dau aici, ne veți da arme ca să-i oprim?’ nu am primit niciun răspuns. Așa că ce să fi făcut cu avertismentele? De ce să fi aruncat societatea noastră în haos?”, a conchis Zelenski.
Despre negocierile de pace, Zelenski a spus că sunt prostii, având în vedere că Putin a refuzat comunicarea cu 3 ani înainte de invazie.
Președintele ucrainean insistă și ca rușii să nu mai fie primiți în alte țări: „Ei iau teritoriul altei țări. Atunci să trăiască în propria lor lume, până își schimbă filosofia. (…) Putin nu se teme decât pentru viața lui. Și viața lui depinde de amenințările care îi vin sau nu de la poporul său”.