Congresul va avea loc la Sala Amfiteatru de la Institutul Naţional de Statistică, anunţă un comunicat al partidului, transmis luni, potrivit Agerpres.
Viorica Dăncilă şi-a depus candidatura pentru funcţia de preşedinte al partidului, în timp ce pentru funcţia de preşedinte executiv candidează Francesco Şerban, iar pentru cea de secretar general – Cornelia Bălos.
Noua formaţiune politică îşi alege marţi şi cei cinci vicepreşedinţi, se precizează în comunicat.
Dăncilă și-a anunțat la finalul lunii trecute revenirea în politică, după ce a demisionat de la BNR.
Fostul premier spune că a găsit în noul partid „oameni serioși, cu experiență relevantă în domeniile lor de activitate”, cu viziune „bazată pe patriotism, adevăr, consens, comuniune, credință autentică”.