Cele 3 aparate F-16 care vor veni din Norvegia fac parte din cea de-a doua escadrilă românească de “Fighting Falcon”.
În următorii ani, Forțele Aeriene Române vor avea în total 49 de astfel de avioane.
Cele 3 escadrile își vor avea bazele la Fetești, Câmpia Turzii și Mihail Kogălniceanu.
Gl. Viorel Pană, şef al Statului Major al Forţelor Aeriene: “Până la jumătatea anului 2025, cel târziu, vor sosi toate aeronavele. Ar trebui să avem piloți pentru escadrila a doua la momentul în care se termină dotarea cu aeronavele escadrilei a doua și piloți pentru escadrila a treia când se termină dotarea.“
În prezent, Forțele Aeriene Române se străduiesc să formeze cât mai mulți piloți de F-16. Sunt tineri locotenenți care fac școală în baza Sheppard din Texas, într-un program NATO din care România este parte.
Alți 7 piloți de Mig-21 Lancer se pregătesc la Fetești, la Centrul European de pregătire, ale cărui baze au fost puse de România, Olanda și Lockheed Martin, producătorul avionului F-16.
Pilot de F-16 în pregătire: “Am mai zburat o dată, demonstrativ, în 2015. Avem ceva emoții, bineînțeles, mă aștept să fie emoții constructive. Până la urmă este o aeronavă de vânătoare și noi am mai zburat aeronave de vânătoare.“
Avioanele pe care Armata le-a cumpărat din Norvegia mai pot zbura cel puțin 10 ani.
În plus, România a anunțat că va cumpăra 32 de avioane F-35, contractul fiind de aproximativ 6,5 miliarde de dolari. Teoretic, primii piloți români ar urma să piloteze aparatele de generația a cincea prin 2030.