Andrew și Tristan Tate ar fi angajat, recent, mai mulți foști luptători ai trupelor speciale ale Poliției, dintre care unii ar fi făcut parte chiar din unitățile implicate în descinderile care au avut loc în vila și în studioul de videochat din Pipera ale milionarilor britanicilor, unde se presupune că își țineau sclave sexuale.
Potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS, frații Tate au decis să-și întărească și mai mult paza, așa că au angajat, prin intermediari, foști luptători din cadrul trupelor de mascați de la Poliția Capitalei și IPJ Ilfov, pensionați recent.
Suma pentru care au bătut palma se ridică undeva la 5.000 de lei.
Cu anumite ocazii, foștii luptători făceau pe șoferii fraților Tate.
Interesant este faptul că frații Tate i-ar fi angajat pe foștii polițiști ca șoferi, nu ca agenți de pază, dintr-un motiv cât se poate de simplu: ar fi avut nevoie de atestat de pază și protecție, care putea fi obținut în urma unui curs organizat de Ministerul Muncii și avizat de structurile de ordine publică.
“Dacă am fi făcut ilegalități, nu am fi angajat polițiști”, susțin, în replică, aceștia.