”Timp de trei luni am documentat din interior cu ajutorul unei camere ascunse cum circulă banii și cum sunt racolați și ademeniți oamenii care lucrează pentru Ilan Șor, în slujba Moscovei. Miza – deturnarea cursului european al țării prin compromiterea referendumului din 20 octombrie și votul pentru un candidat susținut de Șor, care urmează să fie anunțat cu doar o zi înaintea scrutinului”, spune Măriuța Nistor în zdg.md.
Ziarista a acționat sub o identitate falsă, a participat la așa-zisele proteste organizate de oamenii lui Șor înainte sau după ședințe de judecată, la întâlniri electorale cu unul dintre candidații lui Șor, pe care însă oamenii oligarhului care se ascunde la Moscova mizează că va fi scos din cursă și chiar a împărțit pliante cu falsuri despre Uniunea Europeană și Uniunea Eurasiatică.
Acesteia i-a fost deschis un cont într-o bancă de stat din Rusia, folosind date personale care nu există în realitate.
”Cu ajutorul echipei tehnice a ZdG, am „clonat” un buletin de identitate cu date inventate, iar în luna septembrie, după aproape două luni în slujba lui Șor și a Moscovei, reportera ZdG a primit „iablociki”-le (meriȘOaRele, n.r.) promise, adică 15 mii de ruble rusești, echivalentul a circa 2,7 mii de lei. În final, s-a ales cu mai puțini bani pentru „munca” sa după ce, pe drum, au fost percepute mai multe comisioane, atât de către băncile implicate în tranzacții, cât și de către persoanele fizice care o coordonau. În octombrie, pe același cont au fost transferate încă 15 mii de ruble. În toată această perioadă, reportera ZdG era telefonată periodic „de la Moscova” pentru a i se mulțumi pentru activitatea sa”, mai spune Măriuța Nistor.
La începutul lunii octombrie, Viorel Cernăuţeanu, şeful Inspectoratului General al Poliţiei, şi Veronica Dragalin, şefa Procuraturii Anticorupţie, au anunţat că peste 130.000 de cetăţeni au primit bani din Federaţia Rusă prin intermediul schemelor de corupere a alegătorilor puse la cale de Ilan Şor şi că doar în luna septembrie, poliţia a documentat transferuri de peste 15 milioane de dolari de la Moscova către reţeaua lui Şor din Republica Moldova.
Refugiat la Moscova, Şor a reacţionat în aceeaşi zi, declarând sfidător că în realitate, amploarea transferurilor de bani şi a numărului de oameni implicaţi este mult mai mare decât cea anunţată de poliţie şi procurori.
Aflată încă sub acoperire, inflitrată printre activişti, jurnalista de la Ziarul de Gardă a constatat că anunţul organelor de ordine nu a avut nicio rezonanţă.
La 9 octombrie, jurnalista a decis să-şi încheie misiunea sub acoperire şi să le dezvăluie „colegilor de partid” adevărata identitate. Luaţi prin surprindere, aceştia s-au eschivat, au admonestat-o sau au susţinut că nu s-a întâmplat nimic ilegal.