Conducerea spitalului spune că ar fi fost făcută dezinsecție chiar zilele trecute, dar că astfel de probleme pot să apară oricând, din cauza vechimii foarte mari a clădirii.
Imaginile au fost făcute publice de o tânără de 20 de ani care s-a internat cu copilul în Secția de Pediatrie a Spitalului Județean, scrie Monitorul de Botoșani.
„În imagini se poate vedea cum merg gândaci prin saloane. Mizeria ruptă parcă dintr-un film de groază și, dacă va uitați mai bine, se poate vedea și cum intră curentul pe la geam. Venim în spital să ne tratăm copiii și iei alte boli și ne mai mirăm și de ce. Unde este Ministerul Sănătății?”, a comentat tânăra, conform publicației locale citate.
Imaginile au fost publicate și de Botoșani24.
„S-a stropit chiar în urmă cu câteva zile”
Conducerea Spitalului Județean Botoșani spune că dezinsecția ar fi fost făcută chiar zilele trecute, dar că astfel de probleme pot să apară oricând, din cauza vechimii foarte mari a clădirii.
„Am discutat deja cu medicul de gardă. I-am solicitat să mute pacienții din salonul respectiv, până la dezinsecția totală. Am solicitat o notă explicativă responsabilului cu dezinsecția în spital. S-a stropit chiar în urmă cu câteva zile. Din păcate, vorbim și de o clădire foarte veche și astfel de probleme continuă să apară. Tocmai de aceea facem demersuri pentru o nouă clădire pentru Secția de Pediatrie”, a declarat Monica Adăscăliței, managerul general al SJU Mavromati, conform Monitorul de Botoșani.
Ulterior, managerul SJU a transmis că în cursul dimineţii de duminică s-a făcut o nouă dezinsecţie a acelui corp de clădire.„Clădirile de la pediatrie sunt vechi şi de asta se fac demersuri pentru noul spital de pediatrie. Mama care a scris aseară pe Facebook a fost mutată în alt salon şi ulterior a venit soţul, care a avut un comportament neadecvat faţă de medicul de gardă, solicitându-se ajutorul agenţilor de poliţie. Mama a plecat acasă cu copilul pe semnătură”, a mai spus Adăscăliţei, conform Agerpres.