Cel puțin 260 de persoane au fost ucise, imagini cutremurătoare, cu scenele teribile care au avut loc acolo, devenind virale.
În imaginile filmate din dronă și publicate de The Guardian se poate vedea cum locul s-a transformat într-un imens cimitir de mașini. De o parte și de alta a drumului au rămas mașini arse, iar pe alocuri pământul este pârjolit.
Cadavrele a peste 260 de oameni au fost găsite și recuperate din zona rurală din Israel, aproape de gardul de demarcație cu fâșia Gaza, unde s-a desfășurat festivalul de muzică, a anunțat duminică seară organizația de căutare și salvare Zaka.
Festivalul de muzică Nova – cu trei scene, o zonă de camping şi o zonă de bar şi restaurant – s-a desfășurat în deşertul Negev, în apropiere de kibuțul Re-im. Acest loc nu este departe de Fâşia Gaza, de unde luptătorii Hamas au trecut sâmbătă, în zori, pentru a lansa atacul.
Potrivit organizatorilor, la festival luau parte aproximativ 3.000 de oameni. Mulți au fost uciși de luptătorii Hamas, unii au fost răpiți, iar despre alții nu se știe nimic.
Imagini cutremurătoare, cu scene teribile care au avut loc acolo, circulă de sâmbătă pe rețelele de socializare.
Dar Yaniv, medic de urgenţă care a fost chemat la festival, a declarat pentru televiziunea publică Kan News:
- „A fost un masacru. Nu am mai văzut aşa ceva în viaţa mea. A fost o ambuscadă planificată. În timp ce oamenii ieşeau pe ieşirile de urgenţă, grupuri de terorişti îi aşteptau acolo şi au început pur şi simplu să-i elimine.
- Erau 3.000 de persoane la eveniment, aşa că probabil că ştiau. Aveau informaţii de la serviciile de informaţii”.
Detalii despre ostaticii din atac au început să apară pe măsură ce membrii familiilor îi recunosc în videoclipuri care circulă online. Într-un videoclip devenit viral se vede cum o femeie israeliană și iubitul ei – identificați drept Noa Argamani și Avinatan Or, care au participat la festival – sunt răpiți.