Victor Ciutacu surprinde. Jurnalistul vrea să-și sculpteze un trup de gladiator.
„M-am apucat de sală fiindcă de 30 de ani de zile n-am mai făcut sport nici organizat, nici neorganizat, fiindcă s-au adunat toate în perioada asta. Burta de bere, scările, viața cu precădere statică, pentru că începusem să ruginesc”, a comentat Victor Ciutacu.
Victor Ciutacu a fost slăbănog în tinerețe
În tinerețe, Victor Ciutacu a fost foarte slab, iar cu timpul, a tot luat kilograme în plus. În cele din urmă, a decis să ia o măsură radicală.
„N-am pus kilograme în timpul pandemiei, am pus înainte de pandemie. La mine, ani de zile 70 de kilograme a fost un obiectiv în sus. Când am ajuns la 80 de kilograme m-am speriat. Ani de zile, mai bine de 20, am avut 60 de kilograme. Mă sufla vântul pe stradă”, a mai dezvăluit jurnalistul.
Victor Ciutacu bea două beri după emisiune
Vedeta România TV a recunoscut că are mari probleme cu alimentația.
„Eu ajung la 12 noaptea acasă. Ce alimentație sănătoasă credeți că aș putea să procur și să consum la ora aia? Mănânc ce dă Dumnezeu, ce a gătit nevastă-mea, ce găsesc prin frigider. Din nefericire, consum minimum două beri mici, lucru care nu mă ajută la povestea asta”, a mai declarat Ciutacu.