Medicamentul produs de compania americană Merck trebuie să fie folosit cât mai curând posibil după un test COVID-19 pozitiv. El trebuie administrat în termen de cinci zile de la apariția simptomelor, spune Agenția de Reglementare a Medicamentelor din Regatul Unit.
Datele au arătat că el poate reduce la jumătate riscul de deces sau spitalizare, dacă este administrat la începutul bolii. Luna trecută, Marea Britanie a încheiat un acord cu Merck pentru a asigura 480 de mii de doze de molnupiravir.
Compania a depus în urmă cu trei săptămâni o cerere de autorizare în regim de urgență a pastilei anti-COVID-19 și la Agenția pentru Alimente și Medicamente din Statele Unite (FDA). Aceasta se află în curs de evaluare.
Și Agenția Europeană a Medicamentului a inițiat procedura de evaluare a cererii de autorizare de punere pe piață.