Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată a realizat estimările meteorologice pentru patru săptămâni, pe baza mediei săptămânale a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii faţă de media perioadei 2004-2023. Din acest motiv, fenomenele extreme cu o durată scurtă de timp nu pot fi prognozate prin această metodă.
Săptămâna 12-19 august
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a ţării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sud-vestice.
Precipitaţiile vor fi deficitare în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în zonele montane.
Săptămâna 19-26 august
Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în cea mai mare parte a teritoriului, dar mai ales în regiunile sudice şi sud-vestice.
Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în regiunile vestice, nordvestice şi local la munte, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.
Săptămâna 26 august – 2 septembrie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile sudice şi sud-vestice.
Regimul pluviometric va fi uşor deficitar în jumătatea vestică a ţării, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.
Săptămâna 2-9 septembrie
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile sud-vestice.
Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor avea o tendinţă uşor deficitară în cea mai mare parte a ţării.