Deputaţii Dumitriţa Albu, Lucian Andruşcă, Andrei Csillag, Călin Groza, Gheorghe Pîclişan şi Aurora Simu au demisionat, miercuri, din grupul parlamentar al Partidului Oamenilor Tineri şi din această formaţiune.
Anunţul a fost făcut de Aurora Simu în plenul Camerei Deputaţilor.
„Stimaţi colegi, dragi români, cu părere de rău, dar cu încredere că ne vom duce misiunea până la capăt, noi, Albu Dumitriţa, Andruşcă Lucian, Csillag Andrei, Groza Călin, Pîclişan Gheorghe şi subsemnata, Simu Aurora Tasica, ne-am depus astăzi demisiile din Partidul Oamenilor Tineri şi implicit din grupul parlamentar POT. (…) Ne-am alăturat acestei mişcări suveraniste, convinşi de o idee în care am crezut cu toată sinceritatea, aceea că putem construi împreună un partid democratic, transparent, responsabil şi cu adevărat dedicat cetăţenilor. Din păcate, această idee s-a pierdut pe drum, iar valorile care au stat la baza proiectului nu au fost respectate. Direcţia impusă de actuala conducere s-a îndepărtat profund de promisiunile iniţiale. Am încercat cu bună credinţă să salvăm acest proiect, dar din păcate, toate aceste eforturi au fost ignorate”, a spus Aurora Simu.
Pe lângă cei șase deputați care au părăsit POT după turul doi al alegerilor prezidențiale, formațiunea condusă de Anamaria Gavrilă a mai pierdut alți patru parlamentari de la investirea noii legislaturi în decembrie 2024. Este vorba despre Monica și Radu Ionescu, excluși în februarie, Andrei-Ionuț Teslariu, demisionar și alăturat recent PNL și Dorin Popa, demisionar de la începutul lunii și care își acuză fosta șefă de partid că l-ar fi amenințat.
Anamaria Gavrilă, reacție dură după ce 6 deputați au „trădat”
„Cei care au fugit nu ne-au trădat pe noi. I-au trădat pe românii care au avut încredere în ei.
Cu profundă dezamăgire, dar fără nicio urmă de surprindere, anunțăm că unii parlamentari aleși pe lista Partidului Oamenilor Tineri au ales să plece. Nu oricum, ci alergând, la nici 24 de ore de la anunțarea rezultatului alegerilor.
Acești oameni nu au fost niciodată ai noștri. N-au fost nici ai suveranismului, nici ai idealurilor pentru care milioane de români au stat la coadă să voteze. Au fost ai intereselor personale, ai calculelor cinice, ai funcțiilor și ai confortului. Au jucat teatru cât timp le-a fost convenabil, iar acum, când lupta devine grea își dau jos masca și își arată adevărata față: cea a oportunismului și a lașității.
Nu ne-au trădat pe noi, cei din conducere. I-au trădat pe românii care le-au dat votul cu speranța că în sfârșit cineva îi va reprezenta cu demnitate. I-au trădat pe bătrânii care încă mai cred în România. Pe tinerii care s-au întors acasă ca să construiască aici. Pe mamele care ne-au spus, cu lacrimi în ochi că POT este ultima speranță pentru viitorul copiilor lor.
Partidul Oamenilor Tineri nu este o umbrelă pentru carieriști. Este o casă pentru cei care iubesc România necondiționat. Cei care au fugit n-au pierdut doar sprijinul nostru, au pierdut respectul poporului român.
Le urăm drum bun, iar celor care rămân, să nu uite niciodată că politica e despre onoare, nu despre scaune. Noi, POT vom merge mai departe cu fruntea sus, mai puțini, dar mai puternici. Fiindcă nu cantitatea ne definește, ci credința în țară și în Dumnezeu.
România nu se abandonează la greu. România se apără”, a transmis Anamaria Gavrilă.