Pacientul suferă de mai multe boli, iar acestea i-au infectat picioarele până în punctul în care piciorul stâng a necesitat amputarea.
„Suntem profund şocaţi de faptul că marţi, 18 mai, în pofida standardelor de asigurare a calităţii, piciorul greşit al unui bărbat de 82 de ani … a fost amputat”, a transmis clinica, adăugând că greşeala a fost observată prima dată joi dimineaţă, când bărbatului i s-a schimbat bandajul.
Se pare că eroarea s-a produs cu puţin timp înainte de operaţie, când piciorul care urma să fie amputat a fost marcat.
„Din păcate, greşeala prin care piciorul drept a fost amputat în loc de cel stâng, a avut loc ca urmare a unei serii de circumstanţe nefericite”, a mai transmis clinica, adăugând că investighează ce s-a întâmplat şi îşi va revizui standardele.
Pacientului i s-a oferit asistenţă psihologică şi trebuie supus unei noi operaţii pentru a-i fi amputat piciorul stâng.
„Operaţia este planificată în scurt timp”, au transmis reprezentanții clinicii.