Nicolae Tismănariu, primarul din Gârnic, spune că a ajuns la această soluție pentru că el nu are voie legal să facă drumul de la el din comună, pentru că este vorba de un drum județean, DJ 571 A. Porțiunea care trebuie asfaltată are 10 kilometri. Lucrarea ar costa 1 milion de euro.
“Nu a fost reparat niciodată, nu a văzut niciodată asfaltul, nu a văzut niciodată vreo investiţie mai mare. După prognozele şi discuţiile pe care le-am avut la Consiliul Judeţean nu sunt şanse. Am zis că punem mână de la mână, luăm o casă de vacanţă şi o dăm celui care reuşeşte să asfalteze acest drum.”, a declarat primarul pentru Observator News.
Edilul a încercat să repare drumul de pământ, dar a fost amendat pentru această inițiativă.
“Am ieşit cu utilajele cu angajatii primăriei, am reparat drumul iar după două săptămâni ne-am trezit cu amendă de 30.000 de lei de la Parcul Național Portile de Fier, pentru modificare sol.”, a povestit Nicolae Tismănariu.
Și de la Consiliul Județean vin deocamdată doar promisiuni. Romeo Duna, președintele CJ Caraș-Severin, pentru Observator News: “Nu vreau să le dau speranţe deşarte, dar îi asigur de tot concursul meu de a căuta soluţii pentru a rezolva odată pentru totdeauna situaţia.”