În intervalul menționat, vor fi precipitații în toate regiunile și se vor acumula cantități de apă în general de 10…15 l/mp. În zona Carpaților Meridionali, în Transilvania și Muntenia, local precipitațiile vor fi moderate și se vor acumula 25…30 l/mp și izolat peste 40 l/mp.
Vor fi ploi, iar în zona montană, în special la altitudini de peste 1.200 m, vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă, local consistent. În jumătatea de nord a Moldovei și estul Transilvaniei vor fi precipitații mixte.
Mai mult, scad și temperaturile, iar în unele zone maximele nu vor depăși 1 – 2 grade.
“În noaptea de miercuri spre joi e posibil ca trecător să fie lapoviță și în zone mai joase din Moldova sau estul Transilvaniei. De asemenea, vremea se răcește. Dacă azi avem maxime de 5 – 17 grade Celsius, în următoarele două – trei zile nu vor maxime mai mari de 12 grade, asta în vestul țării. În Moldova răcirea vremii va fi cea mai pronunțată.
În următoarele două zile, nu vor fi cu mult peste 1 – 2 grade în nordul și centrul Moldovei. Vor fi temperaturi scăzute și în Dobrogea, Muntenia, Capitală, unde va fi mai rece decât în zilele trecute, dar chiar și așa un pic peste normalul perioadei. Ne apropiem de firescul perioadei în care suntem”, a declarat la Digi24 Florinela Georgescu, director executiv ANM.
De sâmbătă, însă, temperaturile cresc din nou și vor trece de 17 grade Celsius.
Frig și ploi în București
Și în București vremea va fi închisă miercuri și temporar va ploua. Prin acumulare cantitățile de apă vor fi în jurul a 10 l/mp. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 12 grade, iar cea minimă va fi de 4…5 grade.
De joi până vineri dimineață, valorile termice diurne, în scădere față de intervalul anterior, vor fi apropiate de normele perioadei. Cerul va fi mai mult noros, temporar va ploua și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 5…10 l/mp.
Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 9 grade, iar cea minimă va fi de 3…4 grade.