Organizatorul protestelor anti-COVID și anti-vaccin din Zalău a transmis, marți, pe contul său de Facebook un mesaj prin care îndeamnă toți oamenii să se vaccineze.
„Vaccinați-vă dragii mei. Mie îmi pare rău că nu m-am vaccinat. Nu lăsați să treacă timpul. Îmi pare rău că am fost împotriva vaccinării și contra COVID. Am să promovez vaccinul. Medicii sunt eroi. Trebuie respectați, îmi aplec capul în fața lor”, spune Erno Kovacs.
Bărbatul le mulțumește medicilor și își cere scuze pentru neîncrederea pe care a avut-o în aceștia.
Erno Kovacs a ieșit de mai multe ori în stradă la proteste împotriva coronavirus și a măsurilor impuse de autorități.
Presa locală scria în aprilie că Erno Kovacs este cercetat penal de procurori după un protest împotriva vaccinării obligatorii și al restricțiilor impuse de autorități, organizat la Zalău.
De asemenea, el a participat la proteste organizate de reprezentanţii AUR în mai multe oraşe din ţară, unde contestau existenţa virusului SARS-COV-2 şi a bolii provocate de acesta.