Mădălin Silitră a fost agent de poliție rurală în cadrul IPJ Vaslui, în ultima vreme lucrând ca muncitor necalificat. La sfârșitul lunii octombrie a anului trecut, bărbatul ar fi spart o farmacie de pe șoseaua Arcu din Iași, de unde a furat un seif care conținea încasările zilnice. Cinci zile mai târziu, ar fi spart o sală de jocuri, tot de pe șoseaua Arcu, iar săptămâna următoare a intrat pe fereastră într-o altă farmacie de pe aceeași stradă. A reușit să disloce seiful metalic în care se afla suma de 17.000 lei.
Timp de mai bine de trei luni, bărbatul nu a mai comis niciun jaf, dar la mijlocul lui februarie și-a reluat activitatea – a spart două farmacii și o sală de jocuri din Piața Voievozilor. A reușit să jefuiască o unitate bancară din zona gării, dar s-a speriat și a renunțat. O ultimă încercare a fost tot la o sală de jocuri, dar seiful era încastrat în podea și nu a reușit să-l scoată. A plecat cu țigări și o sticlă de Pepsi. A doua zi, a fost reținut de agenții Palas Mall, iar verificările făcute de polițiști l-au identificat ca autor al seriei de spargeri, scrieZiarul de Iași.
Atitudinea în fața instanței, vârsta de doar 24 de ani și lipsa antecedentelor penale i-au adus fostului polițist o pedeapsă ușoară- 2 ani și 8 luni de închisoare, dar cu suspendarea executării pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani. El va trebui să plătească și despăgubiri totale de aproximativ 50.000 lei firmelor păgubite. Sentința a fost atacată de Parchetul de pe lângă Judecătorie, dosarul urmând să fie preluat de Curtea de Apel.