“După cum se spune, el este acum liber de păcat în faţa lui Dumnezeu. Este liber. A fost graţiat. Începe de la zero”, a declarat mama sa.
A ispășit mai puțin de trei luni dintr-o pedeapsă de peste 9 ani pentru o crimă oribilă
Bărbatul graţiat, Viaceslav Samoilov, a fost condamnat în 2022 la 9 ani şi jumătate de închisoare după ce şi-a ucis partenera, Olga, în vârstă de 33 de ani, în apartamentul pe care îl împărţeau în regiunea Arhanghelsk (nord).
Samoilov, care a dezmembrat corpul victimei şi i-a ascuns capul şi membrele, a fost recrutat în închisoare şi a petrecut mai puţin de trei luni pe front, de unde s-a întors după ce a fost rănit.
Mama bărbatului susţine că fiul ei ar fi plecat la război chiar dacă nu ar fi fost condamnat pentru crimă, aşa cum a făcut fratele său mai mic.
“El tocmai s-a întors din spital. Încă nu poate lucra, îl dor braţul şi piciorul”, a explicat ea.
Şeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a afirmat recent că a încetat să mai recruteze bărbaţi în închisorile ruseşti, lucru pe care ministerul rus al Apărării ar continua să îl facă, potrivit organizaţiilor pentru drepturile omului.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a confirmat la jumătatea lunii iulie că a graţiat deţinuţii recrutaţi pentru a lupta în ţara vecină.