AUR poate fi scos în afara legii fie printr-o decizie de dizolvare luată de CCR, fie prin hotărâre a Tribunalului București, susţine deputatul PNL Alexandru Muraru, reprezentant special al Guvernului pentru combaterea antisemitismului și a xenofobiei.
„Suntem la o succesiune de acțiuni cu caracter extremist ale acestui partid toxic, destabilizator, cu acțiune periculoasă. Am spus mereu că în spatele falsului patriotism al AUR stă practic o bombă cu ceas, plantată în România și am condamnat în nenumărate rânduri comportamentul extremist al acestui partid parlamentar, cu acțiuni care au scop clar subminarea valorilor societății românești, societăți libere și democratice.
Susțin fără nici un fel de dubiu această chestiune legată de scoaterea acestui partid în afara legii și probabil că cei care au intervenit pe subiect nu cunosc legislația românească”, a declarat Alexandru Muraru la RFI România.
El precizează că există două mari căi prin care un partid parlamentar sau un partid politic poate fi scos în afara legii.
„În primul rând, se poate face printr-o dizolvare printr-o decizie a CCR și aceasta poate fi realizată la sesizarea președinților celor două Camere sau a Guvernului. Din punctul acesta de vedere, criteriile pentru această decizie includ încălcarea principiilor statului de drept, a suveranității, a integrității sau a independenței României sau militarea împotriva pluralismului politic și, în acest context, Parchetul General ar putea sesiza CCR pentru dizolvarea AUR.
Reamintesc aici, există mai multe dosare penale deschise în urma acțiunilor AUR, care au inclus de-a lungul timpului violențe la adresa demnitarilor români, fie în Parlamentul României, fie în alte instituții, au fost marșuri ale urii, proteste, descinderi în instituții românești, cum a fost de exemplu Primăria Timișoara, descinderi la domiciliile unor demnitari români.
A doua posibilitate este aceea prin hotărâre a Tribunalului Municipiului București, adică instituția care acordă legitimitate și consfințește crearea unui partid politic. Da, m-am decis să fac acest demers (pentru scoaterea AUR în afara legii – n.red.). Fac o acțiune în sensul legii, prin enumerarea și inventarierea de-a lungul timpului, începând cu 2020, a actelor anticonstituționale, antidemocratice și ilegale ale AUR și pentru a sesiza Tribunalul Municipiului București, în sensul declanșării acțiunii de scoatere în afara legii a AUR. (…) Aici nu este o acțiune, cum să vă spun, care vizează eliminarea unui competitor politic”, adaugă Muraru.
Parlamentarul liberal consideră regretabil votul unor colegi de partid alături de AUR împotriva legii care protejează copiii din familii sărace.