Tânărul din Zalău a susţinut joi proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere, însă în timpul probei, tânărul a fost tras pe dreapta de un echipaj al Poliţiei Rutiere pentru un control de rutină, la care participa şi presa.
Cu toate că oprirea în trafic avea un rol demonstrativ, pentru a le arăta viitorilor şoferi cum trebuie să procedeze în astfel de cazuri, poliţiştii l-au depistat drogat.
Aparatul Drugtest a arătat că tânărul care susţinea examenul pentru permis avea în organism trei tipuri de droguri.
Pe numele lui, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa substanţelor psihoactive.