Medicii de la Unitatea de Primire Urgențe din Iași au făcut publică povestea unui bătrân care și-a petrecut Crăciunul la spital, pentru că familia a refuzat să-l mai primească acasă după externare. Omul are 83 de ani și de pe 23 decembrie stă pe o targă la UPU.
“Un bărbat de 83 de ani, cu domiciliul în Iaşi, a fost trimis cu ambulanţa acasă după ce a fost consultat de chirurgul de gardă, dar familia a refuzat să îl reprimească. De pe data de 23 decembrie îl ţinem pe o targă în UPU, îi dăm mâncare şi apă şi ne zbatem să îi găsim un loc. Lucruri pe care nu ar trebui să le facă nimeni din Urgenţă. Nu avem unde să îl dăm, iar familia nu îl primeşte, astfel că acesta şi-a petrecut Crăciunul la noi”, a declarat, pentru AGERPRES, coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu.
Unităţile medicale se confruntă de mai multe ori pe an cu situaţii în care pacienţii sunt abandonaţi de familie în spital, spune reprezentantul medical.
“Nu este un caz singular. Se întâmplă de câteva ori pe an ca familia să refuze să primească pacienţii acasă. Situaţiile sunt mai frecvente iarna, dar se întâmplă şi vara. Sunt copii care refuză să aibă grijă de părinţi şi îi lasă în grija statului”, a precizat Diana Cimpoeşu.
Potrivit acesteia, bătrânului a fost căsătorit de trei ori şi are copii din fiecare căsătorie, dar niciunul dintre aceştia nu doreşte să acorde sprijin şi asistenţă tatălui lor.