Potrivit IPJ Constanța, polițiștii au fost sesizați miercuri, prin apel la 112, cu privire la faptul că la mănăstirea Izvorul Tămăduirii din localitatea Agigea a izbucnit un incendiu.
La fața locului s-au deplasat pompieri din cadrul ISU Dobrogea care au procedat la stingerea incendiului și limitarea extinderii acestuia.
„Conform primelor cercetări, s-a stabilit că un bărbat de 67 de ani ar fi pus foc intenționat la ultimul etaj al clădirii, într-un uscător, ca urmare a unor neînțelegeri cu starețul mănăstirii privind cazarea într-una dintre chilii”, au transmis polițiștii.
În urma incendiului au rezultat doar pagube materiale.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru distrugere.
Motivul incendierii: răzbunare
O persoană în vârstă a recunoscut că a dat foc mănăstirii, din dorinţa de a se răzbuna pe stareţ. Omul a spus că stareţul s-a rugat de el 5 ani să vină să se alăture obştei de călugări, că va avea grijă de el până la moarte. După 1 an, stareţul i-ar fi spus să plece. Bătrânul a dat foc unor rufe, iar de acolo focul s-a extins.
Bătrânul care a incendiat anexa lăcășului de cult a spus: Mi-a promis că mă ține până la moarte. (…) Munceam, ce mă punea, făceam. Îmi pare rău, dar nu au vrut să mă mai țină. Da, am făcut un gest de răzbunare. L-am rugat să mă țină până in primăvară, că vine iarna. O să stau la pușcărie sau la spital, unde vreți dvs. să mă duceți.