Era în jur de 2 la amiază când, alarmați de țipetele celor doi soți, vecinii au sunat la 112. Mai multe echipaje medicale au ajuns la blocul din cartierul Mărăști, unde s-a petrecut nenorocirea.
Imaginile au fost surprinse pe scara blocului, unde medicii încercau să salveze una dintre victime. Ambii soți – în vârstă de 69, respectiv 71 de ani -, au fost duși de urgență la spital.
Femeia, în stare critică, a fost resuscitată și a intrat direct în sala de operație. Bărbatul e în stare stabilă.
La spital a ajuns și fiul lor, de 39 de ani, căruia i s-a făcut rău după ce și-a agresat părinții.
Femeie: „Suferea de schizofrenie și nu lua tratamentul. Am auzit mai multe scandaluri, n-au fost bătăi, certuri mai multe”.
Intervenția unei vecine, fostă sportivă de performanță, este posibil să le fi salvat viața celor doi. L-ar fi imobilizat pe tânăr, spun vecinii, până la sosirea poliției.
”Părinții nu ziceau rău de el, dar știam că trebuia să ia ceva medicamente”
Femeie: „Îi cunosc, nu era agresiv, dar din cauza bolii pe care o avea probabil ca asta i-a declanșat”.
Femeie: „Părinții nu ziceau rău de el, dar știam că trebuia să ia ceva medicamente, că ziceau că e bolnav. Vai, dar eu vă spun că nu am mai avut puteri să ajung până acasă când am auzit”.
Bărbat: „Mă duc la nevastă-mea în cameră și zic tu, ăia sunt nașii. Cred că … a făcut ceva”.
Procurorii urmează să stabilească circumstanțele în care s-a petrecut agresiunea.