Poliţia Română face verificări interne cu privire la felul în care a fost făcută intervenţia de către poliţiştii prezenţi acolo atunci când bărbatul a fost agresat în trafic. Controalele vor fi făcute prin specialiţii de la Direcţia de Control Intern ai Poliţiei Române pentru a fi stabilit dacă poliţiştii respectivi au acţionat în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Sâmbătă după-amiaza acesta a mers să filmeze pe DJ203K la poarta unor gospodării din comunele Săpoca şi Cernăteşti care ofereau spre vânzare pui şi păsări vii şi a fost agresat de trei indivizi deranjaţi de comportamentul acestuia. Cei trei bărbaţi ar fi încercat să îl blocheze în trafic, i-ar fi produs diverse pagube la autoturismul cu care se deplasa şi chiar ar fi reuşit să îi aplice câteva lovituri. Activistul de 41 de ani a scăpat de furia acestora fugind şi sunând la 112. Un prim echipaj de Poliţie trimis la solicitarea victimei nu a reuşit să îl protejeze pe acesta de furia agresorilor şi cei trei indivizi nu au fost potoliţi decât la sosirea mascaţilor.
Agresorii s-au ales cu dosar penal
După audieri cei trei au fost eliberaţi iar duminică ceară aceştia au fost reţinuţi pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentaţi judecătorului cu propunerea de arestare preventivă pentru lovire, sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.
„În continuarea cercetărilor privind agresiunea din data de 12 iunie a.c., în care un buzoian, în vârstă de 41 de ani, ar fi fost agresat de către trei persoane, în timp ce se afla în trafic, astăzi, ca urmare a probatoriului administrat, cei trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 27 şi 44 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă şi introduşi în Centrul de Reţinere şi Arest Buzău, urmând a fi prezentaţi magistraţilor cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, transmite biroul de presă al IPJ Buzău.
Imediat după aplanarea conflictului, au fost demarate cercetări în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea şi supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, urmând ca, în funcţie de materialul probator administrat, a se stabili cu exactitate delimitarea încadrării juridice a faptelor, în dinamica săvârşirii lor.