Casa ei este sub ape
Valeria și fetița ei au venit din Olekși, cea mai inundată localitate din stânga Niprului, din zona regiunii Herson, care astăzi se află sub apă după distrugerea barajului din Nova Kahovka. Ea a aflat că locuința ei a fost distrusă și că a fost înghițită de ape, conform Libertatea.
Ea a spus că își dorește ca românii să își schimbe părerea despre refugiați și că sprijinul doar îi ține pe linia de plutire. Multe probeleme rămân nerezolvate, de aceea mulți refiguați aleg să se întoarcă înapoi în Ucraina.
„Sunt conștientă și îmi pare rău că unii ucraineni care au venit cu bani mulți la început de război au stricat imaginea refugiaților care cu adevărat au nevoie de sprijin”, a spus femeia.
Tot ce a construit a fost distrus în câteva secunde. Până a veni în Suceava, ea a spus că avea o viață fericită în Olekși alături de soțul ei.
„La Suceava așteptam oprirea războiului, așteptam eliberarea satului nostru, așteptam să mă întorc acasă, dar acum nu mai am casă. Când am aflat de inundații, mă întrebam dacă bucăți din casa noastră nu au ajuns cumva pe litoralul Turciei sau la Constanța, dacă geamurile identificate în Marea Neagră nu sunt ale casei mele”, a spus Valeria.
„Rudele mele au stat în pod timp de o săptămână, așteptând retragerea apei. Asta după ce au mai stat și prin beciuri în vremea ocupației. E un război nemilos în Ucraina: te ucid nu doar dronele sau rachetele, ci și apa din râu”, menționează ucraineanca.
Localitățile din stânga Niprului sunt de 16 luni sub ocupație, iar toți oamenii cu care ea ține legătura au o percepție deformată a realității.
„Ei sunt rupți de realitate. Sunt oameni total schimbați. Imaginați-vă doar un singur lucru: rușii instalează în curtea ta un tun și-ți interzic să părăsești casa. Privești pe geam cum mașinăria războiului funcționează în curtea ta și trebuie să fii calm. Este foarte complicat psihologic”, a spus femeia.
„Decizia de a pleca unde a văzut cu ochii, departe de Herson, am luat-o în dimineața zilei de 24 februarie. Îmi era clar că vom fi sub ocupație. Mă gândeam la mama, care are probleme cu inima și la copilul meu care împlinea atunci un anișor”, își aduce aminte Valeria prima zi de război.
„În Suceava am ajuns în septembrie 2022. Ne place foarte mult aici. Gazdele noastre sunt oameni buni și înțelegători, locuitorii orașului sunt binevoitori. Dar oboseala de război este tot mai mare”, arată refugiata.
Experiența refugiatei cu birocrația românească
Când statul român a decis să modifice sprijinul pentru ucraineni, mulți proprietari i-au dat afară. „Eu am avut mare noroc. Chiar dacă sunt întârzieri cu decontarea sumelor pentru chirie, proprietarii apartamentului sunt foarte înțelegători. Dar nu toți sunt așa”, subliniază refugiata.
Ea a criticat atât primul, cât și al doilea program de sprijin. La primul, românii erau avantajați pentru că primeau banii de chirie, iar suma de bani era mai mare decât prețurile de pe piață. „Nu achitam chiria, pentru că era asigurată de stat, dar nici nu primeam un alt ajutor bănesc. Am trăit cu un copil mic la Suceava din economiile din Ucraina și îmi mai trimiteau bani tata și soțul. Nu este deloc ușor”, relatează ucraineanca.
Nici cel de-al doilea program nu este benefic pentru Valeria. „Avem nevoie de fel de fel de adeverințe, de acte, de conturi deschise la bancă, de dovezi fără nicio logică. Eu și alte persoane ca mine nu putem beneficia de programul de sprijin pentru că avem copii de doi ani. Dacă copilul avea trei ani, era altă poveste. Paradoxuri birocratice în România”, subliniază refugiata.
Pentru a primi sprijinul, ea trebuia să aducă o adeverință de la o grădiniță.
„Toate grădinițele mi-au spus că îmi iau copilul când va împlini trei ani. O singură grădiniță privată mi-a cerut 200 de euro pe lună. De unde să plătesc 200 de euro, dacă eu depun aceste documente pentru a primi de la stat vreo 550 din care să mai achit chiria? Un cerc vicios. Am noroc cu rudele mele, care îmi trimit bani la Suceava”, povestește refugiata.
După mai multe drumuri la Primăria din Suceava, ea s-a înscris la sprijinul pentru refugiați fără copii. „Sunt multe dificultăți birocratice. M-am înregistrat singură, fără copil, dar când și dacă voi primi vreun ajutor financiar nu știu. Între timp s-a scumpit și chiria”, povestește Valeria.
Pentru a primi un ajutor pentru chirie, programul solicita angajarea în câmpul muncii, înscrierea la o facultate sau la grădiniță a copilului. Ea spune că s-a înscris la un centru de angajări pentru a primi adeverința solicitată, dar spune că nu poate să meargă la facultate sau să lucreze, având copilul mic.
„Îmi pare rău că unii ucraineni care au venit cu bani mulți la început de război au stricat imaginea refugiaților care cu adevărat au nevoie de sprijin. Nu toți ucrainenii sunt la fel, unii sunt ai nimănui, mânați de război în direcția unor state despre care nu au auzit niciodată. Până la război nu știam că există un oraș cu numele Suceava”, spune Valeria.
Ea simte o răcire a românilor față de ucraineni. Aceasta transmite un mesaj pentru toți românii: „Noi vrem acasă. Nu am venit în țara voastră pentru a căuta o viață mai bună, ci pentru că orașele noastre sunt bombardate sau au ajuns sub apă. Aș pleca mâine acasă, în țara unde mă simt bine, dar unde să plec? Asta e problema”.
