Oficialul Poliţiei din Harkov susţine că există informaţii potrivit cărora persoanele rănite ar fi încercat să plece din localitatea Vilkhivka spre spitale din Harkov, însă nu au putut trece de posturile de control ale militarilor ruşi.
”Doi oameni au fost răniţi. Au încercat să îi ducă la spitalul din Harkov pentru a primi îngrijiri medicale, însă la un punct de control rusesc nu li s-a permis să plece şi martorii ne-au comunicat că momentan se află în Federaţia Rusă, fără acte, pentru că buletinele lor au fost reţinute la punctul de control rusesc”, a afirmat Olena Baranik
Aceasta susţine că, în Vilkhivka, alte trei persoane au fost împuşcate de soldaţii aflaţi pe un tanc al armatei ruse. Ulterior, aceste persoane au fost îngropate în curţile caselor.
Referindu-se la atrocităţile comise de militarii ruşi, reprezentanta Poliţiei din Harkov susţine că în localitatea Husarivka trei persoane, dintre care un copil, au fost arse de vii şi aruncate în beci.
”Cu spaimă ne gândim la numărul victimelor pe care le-am putea găsit după eliberarea localităţilor Izium, Kupeansk şi alte raioane. Nu dispunem de informaţii despre ce se întâmplă acolo. În localitatea Husarivka am avut un caz. Acolo în beci au găsit corpurile a trei persoane, dintre care un copil de 14 ani. Aceşti oameni au fost arşi. Expertiza a demonstrat că au fost arşi de vii”, a precizat Baranik.