De altfel, Tudor Ciuhodaru a fost prezent, miercuri, la Bucureşti, la una dintre acţiunile AUR, el stând mai tot timpul în apropierea liderului AUR, George Simion.
Surse din mediul politic ieşean au precizat că transferul lui Tudor Ciuhodaru la AUR este iminent, dar că nu este clar dacă i s-ar fi promis un loc eligibil la europarlamentare pe listele AUR.
Tudor Ciuhodaru a pierdut recent sprijinul filialei ieşene a PSD pentru o nouă nominalizare pe lista pentru europarlamentare.
PSD Iaşi l-a desemnat candidat pe medicul Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie Iaşi, ordinea pe liste fiind însă decisă ulterior de conducerea centrală a partidului.
Liderii PSD Iaşi au precizat că Tudor Ciuhodaru nu şi-ar fi arătat supărarea în şedinţa la care s-a luat decizia respectivă. Ciuhodaru este coleg de serviciu cu Lucian Eva la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi.
Tudor Ciuhodaru a fost ales deputat pe listele PSD în anul 2008, iar în 2012 a fost ales din nou deputat, pe listele PPDD. Ulterior, el a trecut la UNPR, după care a revenit în PSD. În 2019 a candidat pe listele PSD la alegerile europarlamentare.
Tot miercuri, deputatul de Iaşi Marius Ostaficiuc şi-a anunţat demisia din PSD, urmând să se înscrie cel mai probabil în AUR.
Marius Ostaficiuc a scris pe Facebook că a decis să părăsească PSD, după ce a activat 23 de ani în acest partid, fiind nemulţumit de direcţia în care se îndreaptă formaţiunea. El a recunoscut că se află în negocieri cu AUR, pentru a se înscrie în acest partid.