Oamenii legii, cu sprijinul luptătorilor de acţiuni speciale şi al jandarmilor ialomiţeni, au pus în executare trei mandate de percheziţii domiciliare, în municipiul Urziceni. Conform anchetatorilor, prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de aproximativ 100.000 de lei.
Luni, 18 iulie, forţele de ordine au descins la locuinţele unor pesoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de cămătărie. Acestea ofereau sume de bani persoanelor din municipiul Urziceni şi din localităţile învecinate, pentru care percepeau dobânzi foarte mari, a anunţat IPJ Ialomiţa.
De la locuinţele suspecţilor au fost ridicate mai multe documente şi alte mijloace de probă, precum şi suma de 10.400 de lei. În urma percheziţiilor au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Urziceni, pe bază de mandate de aducere, trei persoane, care ulterior au fost reţinute pentru 24 de ore. Cei trei suspecţi au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Ialomiţa, urmând să fie prezentaţi instanţei, cu propunere de arestare preventivă. Acţiunea a beneficiat de suportul tehnic şi sprijinul de specialitate din partea Direcţiei Operaţiuni Speciale.