Astfel, începând de miercuri, 1 martie, timp de trei luni, bărbații apți pentru serviciul militar, cu vârste de până la 55 de ani, vor participa la cantonamentul contingentului de ”pacificatori”, informează deschide.md.
Potrivit sursei citate, bărbații din regiunea separatistă au fost ademeniți cu bani, îmbrăcăminte, cazare și masă.
Aceștia vor fi plătiți lunar cu 2.800 de ruble transnistrene, adică aproximativ 300 de euro.
Doritorii au depus o cerere la comisarul militar, apoi au fost supuși unui control medical.
Misiunea de pacificare din Transnistria este formată din militari ruși și moldoveni și paramilitari transnistreni. Aceasta a fost constituită după semnarea, la 21 iulie 1992, de către președintele de atunci al Rusiei, Boris Elțin, și de omologul său, Mircea Snegur, a Acordului privind principiile reglementării pașnice a conflictului armat din Transnistria.