Vineri, 21 octombrie 2022, de la ora 11:00, Traian Băsescu va încerca să-i convingă pe judecătorii de la Curtea de Apel să anuleze verdictul de colaborare cu fosta Securitate, primit la începutul acestui an.
Primul termen de judecată în procesul fostului președinte al României are drept obiect revizuirea hotărârii. Băsescu are calitatea de revizuent, iar Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) de pârât.
vocații fostului președinte al României vor încerca să convingă instanța că nu întrunește condițiile prevăzute de lege pentru a fi declarat colaborator al Securității din vremea lui Nicolae Ceaușescu.
Mai precis, juriștii lui Traian Băsescu trebuie să arate că:
- Că prin notele pe care recunoaște că le-a semnat nu a turnat vreo activitate anticomunistă, ci doar a întocmit rapoarte, obligat fiind prin natura serviciului.
- Că prin notele date la Securitate nu a încălcat niciun drept fundamental al celor vizați.
În data de 23 martie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, definitiv, că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă. El a făcut poliție politică și că a dat declarații sub numele conspirativ „Petrov”.
Astfel, decizia ICCJ a menținut-o pe cea a Curții de Apel București, din 20 septembrie 2019. Consecințele nu au întârziat să apară, iar beneficiile pe care le avea ca fost președinte al României i-au fost revocate. Printre acestea, pierderea casei de protocol din Primăverii, a RA-APPS și a pazei – SPP.
Între timp, Traian Băsescu își continuă mandatul de europarlamentar, ales pe listele PMP.