Parcelele scăldate de soare, acoperite cu siliciu și sticlă, se vor alătura unei serii de proiecte care au făcut economia României de nerecunoscut față de starea sa poluată de la sfârșitul comunismului. Printre acestea se numără un parc eolian onshore lângă Marea Neagră, care timp de câțiva ani a fost cel mai mare din Europa, o centrală nucleară la Dunăre a cărei durată de viață este prelungită cu 30 de ani și o rețea tot mai extinsă de panouri solare instalate pe case și magazine din întreaga țară.
„Tendința este ireversibilă”, a spus Liviu Gavrilă, vicepreședinte al Asociației Române pentru Energie Eoliană și manager la Enery, compania care construiește ferma solară. „Dar trebuie să jucăm inteligent”.
Puțini ar considera România un lider climatic, însă la un capitol a atins „Sfântul Graal” al tranziției energetice. Țara a decuplat creșterea economică de poluare mai rapid decât oriunde altundeva în Europa – și poate chiar în lume. Intensitatea netă a emisiilor de gaze cu efect de seră a scăzut cu 88% între 1990 și 2023, potrivit celor mai recente date, ceea ce înseamnă că fiecare dolar de activitate economică încălzește planeta de aproape zece ori mai puțin decât înainte. Emisiile totale au scăzut cu 75%.
Cum a reușit România să rupă legătura istorică dintre economie și climă? Și poate această transformare accelerată să-și mențină ritmul?
„Istoria în desfășurare”
Sub regimul opresiv al lui Nicolae Ceaușescu, un dictator obsedat de autosuficiență, economia României a devenit puternic industrializată și poluantă. Fabrici energofage au apărut mai rapid decât puteau face față centralele electrice, iar România a apelat la lignit de slabă calitate și păcură pentru a menține benzile de producție în funcțiune. După executarea lui Ceaușescu și privatizarea industriei, fabricile s-au închis, minele au fost abandonate, iar centralele și-au redus drastic producția.
În același timp, liderii mondiali au început să accepte că dioxidul de carbon încălzește planeta la niveluri periculoase. Conștienți că emisiile trebuie reduse, dar și că țările în curs de dezvoltare au dreptul să prospere, semnatarii Protocolului de la Kyoto din 1997 au impus ținte de reducere doar țărilor industrializate. Au ales anul 1990 – începutul luptei diplomatice pentru climă – ca reper pentru măsurarea progresului.
Prima scădere a emisiilor României a fost „istoria în desfășurare, nu o decarbonizare activă, condusă de politici”, a spus Ioana-Maria Petrescu, fost ministru al finanțelor, care a fondat ulterior un ONG de climă. „Dar a continuat, din fericire, pentru că România a intrat în UE.”
Aderarea la Uniunea Europeană în 2007 a impus standarde mai stricte pentru poluatori și a forțat închiderea fabricilor neprofitabile susținute de stat. Sistemul european de comercializare a certificatelor de emisii a pus un preț pe carbon, iar fondul de modernizare a adus bani pentru curățarea sistemului energetic. Între timp, lucrătorii au finalizat centrala nucleară de la Cernavodă, începută în perioada Ceaușescu, iar guvernul a introdus schema certificatelor verzi pentru finanțarea energiei regenerabile.
În primii 17 ani după căderea cortinei de fier, intensitatea carbonului în sectorul energetic – CO₂ emis per kWh produs – a scăzut cu 9,2%. În următorii 17 ani, a scăzut cu 52%.
Trecerea la o economie bazată pe servicii a provocat schimbări și în agricultură: efectivele de animale au scăzut, fermele s-au modernizat ori s-au închis. Pădurile, afectate de tăierile masive din comunism, au avut un răgaz și s-au extins pe terenurile abandonate. Cantitatea de carbon absorbită de natură a crescut cu 77%, potrivit datelor oficiale.
Totuși, beneficiile boomului economic – care a dublat PIB-ul real din 1990 – nu au fost distribuite uniform. Comunități întregi s-au prăbușit după închiderea fabricilor și minelor. Orașele monoindustriale din zonele carbonifere s-au depopulat rapid.
„E bine că am redus emisiile și că ne bazăm pe alte industrii”, a spus Petrescu, care conduce organizația Pur și Simplu Verde. „Dar tranziția a fost brutală pentru mulți oameni”.
„Fructele la îndemână”
Dacă țările industrializate ar putea decupla la fel de rapid ca România – și fără costurile sociale suportate aici – lupta împotriva schimbărilor climatice ar părea mai puțin descurajantă. Semne promițătoare există: zeci de țări au reușit decuplarea absolută, iar multe altele au realizat decuplare relativă.
Cu toate acestea, ritmul este încă lent. Un studiu din 2023 arăta că, dintre 36 de țări bogate, 11 au rupt complet legătura dintre PIB și CO₂, dar niciuna nu suficient de rapid pentru a respecta obiectivul Acordului de la Paris de limitare a încălzirii la 1,5°C.
„Am ars cărbune în cuptoare și am produs energie cu turbine cu abur timp de decenii, iar simpla oprire a acestora este un ‘fruct la îndemână’”, a spus William Lamb, cercetător la Institutul Potsdam pentru Cercetarea Impactului Climatic. „Dar asta reprezintă doar o parte din emisiile noastre”.
Între timp, boomul energiei curate a fost afectat de reculul politicilor climatice în multe țări bogate. SUA au revenit la combustibili fosili, iar UE a început să relaxeze unele elemente ale Pactului Verde.
Locul de naștere al „aurului negru”
La mijlocul secolului al XIX-lea, Marin Mehedințeanu a construit prima rafinărie din lume, la Ploiești, în 1857. Bucureștiul a devenit primul oraș iluminat integral cu petrol distilat, iar România – prima țară menționată în statisticile internaționale de producție de petrol. În al Doilea Război Mondial, câmpurile petroliere de la Ploiești alimentau o treime din mașinăria de război germană.
Astăzi, cu temperaturile globale cu 1,4°C mai mari, puțini din Ploiești cred că industria petrolieră va dispărea curând. „Vom folosi petrol încă cel puțin 100 de ani”, spune un student la Inginerie Petrolieră. Colegii lui nu sunt îngrijorați de tranziția energetică.
Și poate că au dreptate. În Marea Neagră a început forajul pentru Neptun Deep, considerat cel mai mare proiect de extracție de gaze din Europa. O conductă nouă, subvenționată de UE, va transporta gazul în restul Europei. Fosta termocentrală pe cărbune Mintia este transformată într-una pe gaz.
Activiștii avertizează că această „goană după gaz” ar putea lăsa România mai poluată și mai săracă pe termen lung. Un raport european sugerează că extinderea planificată a centralelor pe gaz ar putea să nu fie viabilă economic și ar putea necesita închiderea până în 2035.
Între timp, cinci centrale pe cărbune programate pentru închidere au primit o amânare, pe fondul temerilor legate de pene de curent și pierderi de locuri de muncă. Date preliminare arată că emisiile au crescut ușor în 2024, în timp ce economia a stagnat.
Sprijinul public pentru schimbări radicale este limitat. Procentul românilor care nu consideră schimbările climatice o problemă serioasă este dublu față de media UE.
Cu toate acestea, România a stabilit recorduri: emisiile nete au scăzut la doar 3 tone pe persoană. În Europa, doar Suedia poluează mai puțin.
România ar putea oferi un model pentru alte țări din Europa de Est sau pentru economii emergente din Asia și America de Sud. Totuși, avertizează Mihnea Cătuți, director al Energy Policy Group, experiența României nu trebuie folosită pentru a da lecții altora.
„România a fost o țară a petrolului și gazului timp de un secol înainte să reușească să-și decupleze emisiile”, a spus el. „Dar ajungi la un punct în care creșterea pur și simplu nu mai vine din asta.”
