Cei mai bolnavi dintre români sunt și cei care plătesc cel mai mult din buzunar pentru așa-numita „taxa pe boală”, contribuția de 10% din valoarea concediului medical.
. Aceștia au cele mai lungi concedii medicale, situație în care și sumele reținute ca taxă introdusă la începutul anului sunt mai mari, cu efecte directe asupra veniturilor. Criticați pentru că au adoptat o măsură generală, fără să analizeze cu atenție impactul pe care impozitarea îl are mai ales asupra celor cu problemele de sănătate cele mai mari, guvernanții promit să corecteze favorabil legislația și să elimine această taxă pentru bolnavii din domeniul oncologic ori mamele care au concedii medicale pentru îngrijirea copilului. Deocamdată o fac doar declarativ, fără demersuri oficiale, având însă grijă să se plângă că lipsa fondurilor bugetare îi împiedică să renunțe fie și punctual la aplicarea taxei de 10% pe concediile medicale.
„Este firesc să le acordăm aceste scutiri celor din domeniul oncologic, împreună cu tot ce înseamnă indemnizațiile pentru mame, dar și concediile pentru îngrijirea copilului.”, admite Marcel Boloş, ministrul Finanţelor.
El exclude însă celelalte categorii şi aminteşte că în 2023 în România au fost 3,2 milioane de concedii medicale, cu un total de 24 milioane de zile de concedii medicale ce au dus la o cheltuială de 6,9 miliarde lei. Nejustificat de mult, având în vedere că în cele mai multe dintre situaţii se ajunsese ca în perioada concediilor medicale beneficiarii acestora să încaseze mai mult decât atunci când mergeau la serviciu.