Aceasta era căsătorită și avea patru copii, trei fetițe și un băiat. De asemenea, deținea un salon de înfrumusețare în Focșani.
Tânăra fusese dată dispărută, după ce soțul ei anunțase poliția. Potrivit unor surse citate de Jurnal de Vrancea, trupul ei intrase în stare de putrefacție.
„Trebuia să fiu eu în locul tău și tu lângă copiii tăi pe care îi iubești așa mult, frumoasa mea nevastă”, a scris bărbat pe rețelele sociale după ce și-a găsit soția fără viață.
Polițiștii din Focșani au demarat cercetările specifice în acest caz pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul. Pe trupul femeii nu au fost găsite urme de violență.
„Din primele verificări efectuate rezultă că apelantul, un bărbat din municipiul Focşani, a găsit-o pe soţia sa, în vârstă de 32 ani, decedată, pe bancheta din spate a autoturismului personal, parcat pe o stradă din municipiu. Cadavrul, care nu prezenta urme vizibile de violenţă, a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Vrancea, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului”, a arătat sursa citată.
Cercetările continuă, sub coordonarea procurorului de caz, într-un dosar penal deschis pentru ucidere din culpă.