Putin a spus că dorește să-l numească pe Andrei Troșev, un fost colonel de artilerie al armatei ruse care l-a ajutat la înființarea lui Wagner, ca șef al grupării paramilitare, în urma revoltei lui Prigojin de luna trecută.
Performanța militară a lui Troșev în Siria i-a adus titlul de Erou al Federației Ruse, conform The Telegraph. Troshev a condus un atac Wagner împotriva grupării Stat Islamic, care a dus la eliberarea orașului antic Palmyra.
Serviciul său militar în Siria a fost marcat și de mai multe acțiuni controversate. I-ar fi înjurat pe comandanții armatei ruse și a cerut ca soldaților săi să li se dea mai multe obuze de artilerie, a relatat ziarul, citând canale Telegram afiliate grupării Wagner.
Putin: „A fost adevăratul lor comandant tot timpul”
Putin a admis că, după încheierea revoltei grupării Wagner, a avut discuții cu Prijojin, care a venit la Kremlin însoțit de 35 de comandanți ai săi, și încercat să se înțeleagă cu el asupra condițiilor în care gruparea ar putea participa în continuare la războiul purtat de Rusia în Ucraina.
Președintele rus a relatat că le-a oferit următoarea opțiune: luptătorilor li s-ar permite să servească în continuare sub aceeași umbrelă cu condiția să intre în subordinea comandantului operațiunilor de luptă ale Wagner, Andrei Troșev.
„S-ar fi putut aduna cu toții într-un singur loc și ar fi continuat să slujească”, a spus Putin. „Și nimic nu s-ar fi schimbat pentru ei. Ar fi conduși de aceeași persoană care a fost adevăratul lor comandant tot timpul.”
Potrivit versiunii lui Putin, comandanții ar fi dat unele semnale de sprijin, dar Prigojin s-a opus.
„Mulți dintre ei au încuviințat din cap când am spus acest lucru. Dar Prigojin, care era așezat în fața lor și nu a văzut [reacția lor], a răspuns: «Nu, băieții nu vor fi de acord cu această decizie»”.
Dezvăluirile din interviu par să facă parte dintr-un efort mai larg al Kremlinului de a câștiga loialitatea militarilor Wagner, în timp ce simultan caută să-l discrediteze pe liderul grupării scurgând în spațiul public informații sensibile și compromițătoare despre el.
Putin a mai spus și că de altfel Wagner nici măcar nu există ca entitate în Rusia, întrucât legislația interzice companiile militare private.