Incidentul s-a petrecut joi, 27 iunie, în incinta unei universități din Constanța, unde un student, în vârstă de 21 de ani, i-ar fi provocat răni prin incendiere unui profesor, în vârstă de 70 de ani, întrucât nu era mulțumit de nota obținută la examen.
„Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța efectuează cercetări într-o cauză penală, aflată în urmărire penală proprie, cu privire la săvârșirea infracțiunii de ,tentativă de omor. De asemenea, în prezenta cauză, acte de urmărire penală au fost efectuate, prin delegare, și de polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale Constanța. Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 27 iunie a.c., un student, nemulțumit de nota obținută la examen, i-ar fi provocat răni prin incendiere cadrului didactic ce i-ar fi acordat nota respectivă”, a precizat IPJ Constanța.
Conform unor surse, studentul și-a incendiat profesorul, iar apoi a părăsit sala de curs și a ținut ușa pe dinafară, cu cadrul didactic care era înăuntru. În acest timp, focul s-a extins și la mobilierul din clasă.
Ulterior, un alt cadru didactic a auzit zgomotul și a mers să vadă ce se întâmplă. În acel moment, studentul a fugit, iar polițiștii încearcă să-i dea de urmă.
În plus, potrivit surselor, au loc discuții cu Parchetul pentru încadrarea juridică a faptei în tentativă de omor.
Bărbatul de 21 de ani a fost condus pentru audieri și pentru continuarea cercetărilor și a fost reținut de procurorul de caz pentru o perioadă de 24 de ore. Ulterior a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Vineri, 28 iunie 2024, el va fi prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.
În afară de dosarul penal în curs și eventuale măsuri preventive, studentul a fost sancționat și cu suma de 1.000 de lei, pentru expresii și cuvinte jignitoare și vulgare rostite în spațiul public.