Școala va începe în 13 septembrie, iar primul semestru se va termina înainte de vacanța de Crăciun.
Cursurile anului şcolar 2021 – 2022 vor începe luni, 13 septembrie 2021. Anul școlar este împărțit în două semestre: primul de 14 săptămâni, dispuse în intervalul 13 septembrie 2021 – 22 decembrie 2021, iar al doilea format din 20 săptămâni, dispuse în intervalul 10 ianuarie 2022 – 10 iunie 2022, cu includerea programului ,,Școala Altfel’’, în perioada 8-14 aprilie, perioada în care se pot organiza fazele naționale ale olimpiadelor școlare.
Vacanțele elevilor sunt programate astfel:
-25 – 31 octombrie 2021, vacanță pentru învățământ preșcolar și primar;
-23 decembrie 2021 – 9 ianuarie 2022, vacanța de iarnă;
-15 aprilie 2022 – 1 mai 2022, vacanța de primăvară;
-11 iunie 2022 – până la data din septembrie 2022 la care vor începe cursurile anului școlar 2022 – 2023, vacanța de vară.
Excepție vor face clasele terminale din învățământul liceal, pentru care anul școlar are 32 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 mai 2022.
Pentru clasele a VIII-a, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 3 iunie 2022.
De asemenea, Ministerul Educației a anunțat că simulările examenelor naționale se vor organiza, după cum urmează: simularea Evaluării Naţionale în perioada 29-31 martie, iar simularea Bacalaureatului între 22 și 25 martie.