„Medicul acuzat de către influencerița Ștefania Costache ( Lolrelai ), a fost condamnat pe fond la 10 ani de închisoare pentru agresiune sexuală și lipsire de libertate. Aduc aminte că medicul stomatolog ar fi drogat-o pe Lolrelai și apoi folosind probabil drogul violului, a deplasat-o în apartamentul acestuia, unde profitând de starea indusă, ar fi agresat-o sexual. Instanța ne-a admis și cererea de plată a daunelor morale și a stabilit o despăgubire de 50.000 de euro.”, a precizat avocatul Adrian Cuculis.
Reamintim că Ștefania Costache, cunoscută sub numele de Lolrelai, fostă concurentă la IUmor, a relatat într-un vlog experiența traumatizantă trăită în urma unei vizite la cabinetul stomatologic. Ea a afirmat că medicul i-a administrat droguri, apoi a dus-o în apartamentul său, unde a agresat-o sexual. Medicul, însă, a negat acuzațiile. Tânăra a depus plângere la Poliție pentru abuz și viol, pentru faptele comise în 2020. Și alte victime ar fi depus mărturie.
„În cazul acesta au mai depus mărturie și alte victime ce au confirmat ca ar fi pățit la fel, însă plângerile lor au fost clasate de către alte parchete pentru lipsa de probe.”, a completat avocatul.
Potrivit Hotărârii din 18.09.2024, de pe Portal.just.ro, medicul stomatolog a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru agresiune sexuală și la 6 ani de închisoare pentru lipsire de libertate ilegală, faptele fiind comise pe 17/18 februarie 2020. Pedeapsa principală a fost stabilită la 10 ani de închisoare, cu interdicția exercitării drepturilor de a ocupa funcții publice și profesia de medic stomatolog pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei. Instanța a dispus și plata a 50.000 euro drept daune morale către partea civilă și a aplicat sechestru asigurator asupra bunurilor inculpatului. De asemenea, inculpatul va plăti 10.000 lei cheltuieli judiciare. Decizia este executorie și poate fi atacată în termen de 10 zile.