Procurorul general suspendat Alexandr Stoianoglo este cercetat pe cinci capete de acuzare, dar nu patru cum s-a anunțat anterior. Procurorul de caz, Victor Furtună spune că Stoianoglo este bănuit de corupere pasivă și exces de putere în procesul de revizuire a dosarului pe numele lui Veaceslav Platon. Declarația a fost făcută în această dimineață, înanite să înceapă examinarea demersului privind arestul preventiv pe numele lui Alexandr Stoianoglo.
„Noi am prezentat probe suficiente, concludente şi utile, care demonstrează pe deplin bănuiala rezonabilă că persoana a săvârșit infracțiunea incriminată. Primul episod infracțional a fost comis în perioada când era deputat în Parlamentul RM perioada anilor 2008. Deja celelalte episoade vizează perioada când era procuror general. Deţinerea de către soţia acestuia a cotei părţi în capitalul social, nedeclararea în declarația de avere şi interese personale a acestei cote părţi. Eliberarea îndemnizației unice de concediere a unui procuror în contradicție cu prevederile legale. Şi un episod infracțional este coruperea pasivă şi excesul de putere la revizuirea cauzei penale devenite irevocabile în privința domnului Platon Veceslav”, a declarat Victor Furtună.
„Dumnealui nu a dat nicio declarație. Nu și-a recunoscut vina”, a mai spus procurorul de caz.
Între timp, Vasile Gafton l-a acuzat pe procurorul care a pornit urmărirea penală pe numele lui Alexandr Stoianoglo că nu permite ca mascații SIS să iasă din birou pentru a discuta cu clientul său detalii confidențiale.
„Noi am cerut instanței intrevedere confidentiala pentru a conveni asupra apararii. Procurorul nu permite ca mascatii sa iasa din birou ca sa avem o intalnire confidentiala. Prin acest fapt se dovedeste inca o data ca urmarirea penala se efectuiaza cu abuz. Clientul nostru nu isi exercita dreptul la aparare”, a spus Gafton.
Procurorul General suspendat, Alexandr Stoianoglo, a fost reținut marți pentru 72 de ore. Ieri, procurorul de caz, Victor Furtună, a cerut 30 de zile de arest pentru Stoianoglo, iar cererea este examinată astăzi la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.
Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, care protestează în fața Judecătoriei din Ciocana, au depus în această dimineață garanții personale, în scris, la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, pentru eliberarea din arest a Procurorului general supendat, Alexandr Stoianoglo. Documentul depus de BCS a fost publicat de canalul de telegram INDEX.