Potrivit documentului, Piedone i-ar fi cerut lui Rădoi să îi dea şi lui spaţii comerciale, la Izvor, în schimbul ne-demolării.
Alţi primari le-au demolat după notificările primite de la Metrorex, precum Daniel Băluţă de la Sectorul 4, Clotilde Armand de la Sectorul 1 sau Radu Mihaiu de la Sectorul 2, potrivit documentului obţinut de G4Media.
„Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că primarul sectorului 5 Bucureşti, Popescu Cristian împiedică din diferite motive sau întârzie emiterea dispoziţiilor de demolare a spaţiilor comerciale ce funcţionează ilegal la Metrou. În contextul demarării procedurii Metrorex de eliberare a spaţiilor comerciale de la metrou care funcţionează în mod nelegal, la data de 27.05.2021, primarul sectorului 5 Popescu Cristian „Piedone” i-a pretins lui Rădoi Ion, liderul sindicatului USLM, să-i dea „jumătate din spaţiile comerciale de la Izvor”, urmând ca în schimb să amâne sau să refuze emiterea dispoziţiilor de demolare a spaţiilor de la Metrou aflate pe raza sectorului 5 (staţiile de la Izvor, Eroilor, Eroii Revoluţiei).
Rădoi Ion a fost de acord cu propunerea primarului Sector 5, „plusând”, spunându-i că „o jumătate de staţie întreagă îi dă”: Convorbirea telefonică purtată de la data de 27.05.2021, la ora 18:38:05, de Minea Elena Claudia (partenera liderului de sindicat Ion Rădoi – n.r.), notată MEC, utilizatoare a postului telefonic XXXXXX, care este apelată de către Cristian Popescu Piedone, notat Piedone, utilizator al postului telefonic XXXXXXX (…)
Precizez că în această convorbire, numărul de telefon XXXXXX este utilizat de Ion Rădoi.
Piedone: Am înţeles! Cel mai tare sindicat de la metrou!
Ion Rădoi: Păi nici nu există altul!
Piedone: Cel mai tare sindicat de la metrou!
Ion Rădoi: Au şi directorii (neinteleigibil) acolo!
Piedone: Am înţeles! Tu o să rezişti, ascultă ce îţi spun! Tu o să rezişti! Se schimbă (neinteligibil), dar tu o să rezişti!
Ion Rădoi: Da!
Piedone: După ce o să învii, îmi dai şi mie o jumate de staţie la Izvor şi mie?
Ion Rădoi: O juma de staţie întreagă îţi dau!
Piedone: Hai, te iubesc, stai liniştit! Deci, fratele meu şi ai văzut că, mă tu ai văzut reacţia mea şi a lui Negoiţă, da? Noi vorbim de cerebral, nu vorbim de …. (…)
Piedone: Deci, tati, bazează-te pe mine, atât îţi spun! Şi las-o în înţelepciunea legii s-o rezolve pentru că eu îs pe lege şi le-o dau pe lege înapoi, da?
Ion Rădoi: Da!
Piedone: Cum tu le-o dai la ăştia care-i acţionezi în judecată şi le ceri daune şi toţi la toţi primarii…
Ion Rădoi: Exact! Paişpe le …
Piedone: Eu aşa îţi dau ţie, da? (neinteligibil) Cine?
Ion Rădoi: Negoiţă! Că i-am zis pe nume!
Piedone: Păi stai puţin! Negoiţă nu-i cu tine?
Ion Rădoi: Ba da! Păi lucrează la fel ca tine!
Piedone: Păi asta tre să-i spui! Acuma, fără lipsă de modestie, în Bucureşti astăzi, dar în Bucureşti astăzi, orice măsură, orice unitate de măsură ai avea, sunt 2 primari, Negoiţă şi Piedone! Şi mai e Băluţă, dar Băluţă e un tip care se dă după ploaie!
Ion Rădoi: A cam semnalizat la stânga şi a luat-o la dreapta, ştii cum zicem noi în transporturi!
Piedone: Nu e bai, nu e bai!
Ion Rădoi: Nu e voie! Nu e voie să faci asta! Dar nu e mă, nu e bărbat, n-a fost bărbat să faci asta, dar ce ai mă, de ce te fereşti mă, de ce faci lucrul ăsta? Că, bun, o să-l târâm prin nişte procese, nişte d-astea, una, alta, dar la ce-ţi foloseşte mă? La ce-ţi foloseşte? Tâmpenia asta!
Procurorii DNA au făcut percheziţii, miercuri, 14 iulie, la locuinţa lui Ion Rădoi, la sediul USLM, dar şi la sediile primăriilor sectoarelor 3 şi 5, conduse de Robert Negoiţă şi Cristian Popescu Piedone. Cercetările vizau suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2018 – 2021.